Consfătuire a preşedinţilor asociaţiilor de revoluţionari, la Vâlcea

415

Preşedinţii asociaţiilor de revoluţionari din Regiunea Sud-vest se întrunesc astăzi la Vâlcea pentru a discuta mai multe probleme legate de aplicarea prevederilor Legii nr. 341/2004 şi de relaţiile dintre autorităţile administrative şi asociaţiile de revoluţionari.

La întrunire vor participa şi preşedintele Asociaţiei Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Martiri din Târgu-Jiu, Alexandru Tănescu, precum şi reprezentaţi ai autorităţilor administrative gorjene.

La întâlnirea ce va avea loc astăzi la Primăria Râmnicu-Vâlcea, începând cu ora 10:00, vor participa preşedinţii asociaţiilor de revoluţionari din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, preşedintele Comisiei pentru problemele revoluţionarilor din Senatul României, Raymond Luca, secretarul de stat al SSPR (Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989), George Costin, directorul de implementare din SSPR, Ilie Drăgulin, precum şi reprezentanţii prefecturilor, primăriilor şi caselor de pensii din regiunea S-V Oltenia. Temele ce vor fi dezbătute la consfătuire se referă la aplicarea corectă a prevederilor Legii 341/2004 şi a celorlalte acte normative ce reglementează domeniul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi a relaţiilor dintre asociaţiile de revoluţionari şi administraţiile administrative publice locale. Judeţul Gorj va fi reprezentat de preşedintele Asociaţiei Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Martiri din Târgu-Jiu, Alexandru Tănescu, precum şi de Daria Popescu (Prefectura Gorj), Gabriel Sanda (viceprimar Târgu-Jiu), Vasile Coman (Casa de Pensii Gorj).

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Martiri din Târgu-Jiu, Alexandru Tănescu, „în Gorj nu mai avem multe probleme, dar mai sunt câteva care trebuie finalizate; sperăm să primim sprijinul autorităţilor în acest sens”. Printre problemele pe care Alexandru Tănescu doreşte să le discute la această consfătuire se numără şi problema atribuirii în totalitate a terenurilor prevăzute în lege, în limita de 10.000 de m.p. (teren extravilan) sau 500 m.p. (pentru construire locuinţă pentru urmaşii eroului dacă nu au avut locuinţă). O altă problemă este cea referitoare la „aplicarea corectă a cuantumului indemnizaţiei, ţinându-se cont de salariul mediu brut pe economie din anul în care se face plata indemnizaţiei”. O altă problemă pe care Alexandru Tănescu doreşte să o discute astăzi este legată de faptul că din indemnizaţia lunară revoluţionarilor li se reţine un procent de 5,5%, deşi indemnizaţia este scutită prin lege de impozitare.

Alexandru Tănescu, preşedintele Asociaţiei Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Martiri din Târgu-Jiu, e convins că în cadrul consfătuirii de astăzi, participanţii se vor pune de acord şi „se va aplica legea unitar în toate judeţele”. Iniţial, întrunirea urma să se desfăşoare la Prefectura Dolj, dar locul de desfăşurare al întrunirii a fost schimbat, astfel că asociaţiile de revoluţionari se vor întâlni astăzi, începând cu ora 10:00, la Primăria Râmnicu-Vâlcea.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here