Concurs la Bucureşti pentru postul de secretar al comunei Arcani

666

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de secretar al comunei Arcani. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe juridice sau administrative; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 2 ani. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 3 octombrie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP din Bucureşti, tot acolo unde se vor susţine şi probele de concurs, şi trebuie să conţină: copia actului de identitate; formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată; copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări; copia carnetului de muncă sau adeverinţă care arată vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate; cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere); adeverinţă care să dovedească starea de sănătate corespunzătoare; declaraţia pe propria răspundere/adeverinţă care atestă că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică. Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.