Tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani sunt invitați să se înscrie în competiția națională de film adresată amatorilor „Shakespeare through My Eyes”.
„Shakespeare through My Eyes” este o competiţie, ce are ca obiectiv promovarea operei lui William Shakespeare în rândul tinerilor. Competiția este organizată de British Council Iași și face parte din programul global „Shakespeare Lives”, ce însumează evenimente și activități care celebrează creația celui mai cunoscut dramaturg din lume, la împlinirea a 400 de ani de la moartea sa. Participanții vor realiza un film cu durata maximă de 5 minute, pornind de la o piesă a lui William Shakespeare. Concursul se desfășoară pe două categorii de vârstă: 15-17 ani, repectiv 18-25 de ani. Potrivit regulamentului, vor intra în concurs toate filmele trimise care respectă tema propusă de organizator şi care îndeplinesc următoarele condiţii: sunt creaţii personale ale celor care le-au trimis, sunt filmate pe suport digital (cameră digitală, telefon, tabletă), au o durată de maxim 5 minute, nu sunt purtătoare de drepturi de autor (în privinţa imaginii) care să împiedice difuzarea lor și sunt trimise împreună cu formularele de înscriere și formularele de consimțământ din partea persoanelor filmate (sau a părinților acestora, în cazul minorilor). Filmele care nu respectă tema dată nu vor fi luate în considerare. Înainte de a fi adăugate în playlist, filmele vor fi vizionate de organizatorul concursului. Nu vor intra în competiție materialele care conţin mesaje rasiste şi xenofobe, propagandă religioasă sau imagini cu caracter pornografic sau explicit jignitor pentru anumite categorii de persoane. Concursul se va desfăşura în perioada 17 octombrie – 14 decembrie 2016. Formularele de înscriere electronică ce conţin link-ul către filmul postat pe www.youtube.com se trimit pe adresa bc.iasi@britishcouncil.ro. În perioada 15 decembrie 2016 – 20 ianuarie 2017, filmele care respectă termenii și condițiile concursului vor fi adăugate într-un playlist dedicat pe canalul de YouTube British Council România. Jurizarea concursului se face în perioada 9 – 20 ianuarie 2017, iar rezultatele vor fi anunţate pe data de 20 ianuarie pe website-ul British Council și pe pagina de Facebook a British Council România. Juriul va fi constituit din profesionişti din domeniul audiovizualului, profesori din şcoli şi/sau universităţi din domeniu, jurnalişti și reprezentanţi ai organizatorilor. Se va acorda câte un premiu pentru fiecare categorie de vârstă, iar premiile vor consta în aparate foto digitale, reviste și cărți. Mai multe detalii despre proiect și regulamentul concursului pot fi consultate pe site-ul British Council, la adresa: https://www.britishcouncil.ro/programe/arta/competitie-film.
R.L.