Un bărbat de 53 de ani, din comuna Stejari și soția sa au fost agresați, vineri, de propriul fiu. A doua zi, chiar de Paște, tânărul de 29 de ani a fost arestat preventiv de magistrați pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor asupra unui membru de familie și loviri sau alte violențe. ”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 zile. Cu drept de contestaţie în termen 48 ore de la pronunţare”, au stabilit judecătorii de la Tribunalul Gorj. Bărbatul de 29 de ani locuia cu părinții și cu fratele său. Scandalul a început, vineri seara, la domiciliul acestora.
”La orele 22.00, numitul Mirică Dumitru Aurel, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a venit la domiciliu, iar între el și ceilalţi membri ai familiei care locuiesc şi gospodăresc în acelaşi imobil a avut loc un conflict verbal care a degenerat. Mirică Dumitru Aurel a spart geamurile de la uşa de acces în camera lor şi a aruncat spre ei cu bucăţi de lemn, fapt care i-a determinat pe cei trei să sară pe fereastră pentru a-şi asigura scăparea. Martorul Mirică C.N. a reuşit să fugă şi să se ascundă sub o placă de azbest din curte. Între timp, persoanele vătămate Mirică G. şi Mirică I.V. au încercat să iasă din curte, dar persoana vătămată Mirică G. a fost lovită cu o bâtă în zona capului de către inculpatul Mirică Dumitru Aurel, după care a fost lovită cu un cuţit în zona axilă şi laterală torace stâng. Persoana vătămată Mirică I.V. a încercat să-şi apere soţul, fiind lovită de inculpat cu bâta în cap şi a suferit leziuni inclusiv la nivelul mâinilor, în momentul deposedării inculpatului de cuţitul pe care îl folosise la agresarea soţului său. Apoi, persoana vătămată Mirică G. a reuşit să fugă din curtea casei şi a sărit gardul la vecina sa, pentru a scăpa de urmărirea agresorului. Persoana vătămată Mirică I. V. împreună cu martorul Mirică C. N., care reuşise să fugă din curtea casei prin escaladarea gardurilor vecinilor pentru a ajunge în stradă, au reuşit să fugă de inculpat pe o distanţă de circa un kilometru până la locuinţa martorei B P. Persoana vătămată Mirică I. V. a ajuns la locuinţa martorei B P având asupra sa cuţitul folosit în agresiune de către inculpat, pe care l-a depus pe o măsuţă din locuinţa acesteia, spunându-i ce s-a întâmplat. Persoana vătămată Mirică G a anunţat telefonic organele de poliţie şi ambulanţa despre cele întâmplate, în vederea acordării de ajutor”, a precizat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Din concluziile medico-legale rezultă că tatăl agresorului a suferit leziuni pentru care are nevoie de până la 18 zile de îngrijiri medicale. ”Procurorul, constatând că leziunile latero-toracic stânga, unde a fost identificată plaga penetrantă, produse persoanei vătămate Mirică G., sunt leziuni ce au putut fi cauzate numai în cazul unor acte de agresiune fizică de mare intensitate, evaluând modul şi împrejurările în care fapta a fost comisă, a reţinut existenţa intenţiei indirecte de a ucide, cu consecinţa încadrării juridice a faptei în tentativă de omor”, au mai stabilit anchetatorii. Și mama agresorului a fost rănită în timpul scandalului, după ce a încercat să-și apere soțul și a smuls cuțitul din mâinile fiului său, aceasta având nevoie de cel mult șase zile de îngrijiri medicale.
Loredana Fîciu