Cetăţean din Albeni, mort la „Podul Prieteniei”

395

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Albeni este căutat de poliţişti şi pompieri în apele Dunării după ce a căzut în gol cu tot cu schela de care se ţinea în timp ce executa lucrări de vopsire la structura metalică a „Podului Prieteniei”. Podul face legătura între punctele de trecere a Frontierei Giurgiu şi Ruse, peste fluviul Dunărea.

În dimineaţa zilei de 6 noiembrie, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Albeni, care executa lucrări de vopsitorie la un pod din localitatea Giurgiu, numit şi „Podul Prieteniei”, a căzut în Dunăre. Acesta nu a căzut pur şi simplu, bărbatul a căzut în apele repezi ale Dunării cu tot cu schela pe care era urcat. Din primele informaţii de la faţa locului, se pare că schela s-ar fi dezmembrat din cauza vântului. „Bărbatul făcea parte dintr-un grup mai mare de muncitori care execută lucrări de sablare şi vopsire a structurii metalice a Podului Prieteniei şi, nu se ştie din ce motiv, schela s-a dezmembrat şi el a căzut cu o parte din aceasta în apele Dunării unde a şi dispărut. Bărbatul în vârstă de 48 de ani este din localitatea Albeni, judeţul Gorj”, a declarat miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cristian Şuţă.
La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţişti, pompieri, de la poliţia de frontieră şi de la poliţia transporturi, dar şi inspectori de muncă deoarece este vorba de un accident de muncă.

“Podul Prieteniei”
Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este un pod din oţel peste fluviul Dunărea, care leagă malul sudic bulgăresc de malul nordic românesc, şi respectiv oraşele Ruse şi Giurgiu. Construcţia care asigură căi de comunicaţie are 2,8 kilometri lungime. Podul Prieteniei este unul dintre cele două poduri peste Dunăre, alături de Podul Calafat-Vidin în sectorul de graniță dintre România și Bulgaria, restul traficului fiind preluat de feriboturi. Are atât o punte rutieră cu două benzi, cât şi una pentru traficul feroviar, precum şi trotuare pentru pietoni. Secţiunea centrală de 85 m lungime poate fi ridicată pentru a permite trecerea navelor mai mari. Această secţiune centrală mobilă este supusă periodic la revizii de către partea română, în atribuţiile căreia intră buna ei funcţionare.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here