Doi tineri de 24 și 29 de ani, din Bâlteni și Rovinari, s-au ales cu dosar penal, pentru săvârșirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Polițiștii susțin că, în perioada mai-iunie 2017, aceștia ar fi achiziționat cantitatea de 170.000 de kilograme de cărbune de la o carieră din localitatea Mătăsari, iar pentru a putea transporta o cantitate mai mare decât cea admisă au falsificat certificatul de înmatriculare al autoutilitarelor cu care efectuau transportul, la rubrica “masa încărcată maxim admisă din punct de vedere tehnic”, de la valoarea reală de 3.500 kilograme la 13.500 kilograme. “Documentele au fost depuse în copie la operatorul de cântar al carierei, acesta eliberându-le tichete de cântărire pentru o greutate mai mare decât cea admisă. În cauză s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.