Ca la noi, la nimeni – Turnătorie da, democraţie ba!

457

În vreme ce nu se vorbeşte mai nimic despre gravele greşeli ale procurorului Laura Codruţa Kovesi pe timpul când activa în judeţul Sibiu, şi chiar nimic despre plagiatul lucrării sale de Doctorat, adică a fostului Procuror General al României cu acelaşi nume, acum şefă la DNA, sunt atacaţi doar alţii. Noi ştiam că într-o democraţie pot fi discutate de opinia publică deciziile DNA şi ale Justiţiei, în genere. Chit că Laura Codruţa Kovesi a tot fost lăudată de Ambasada SUA la Bucureşti, iar Departamentul de Stat al statului ce clamează democraţia i-a dat şi o Diplomă. Şi totuşi, ediţia electronică a influentului cotidian american New York Times, la fel ca şi ediţia tipărită din 4 martie – dată la care România comemora victimele cutremurului de la 4 martie 1977 – găzduieşte o opinie diferită de ceea ce gândeşte lumea de la noi despre mascarada DNA-SRI din ultimele patru-cinci luni. Este vorba despre un articol-studiu intitulat „Anticorupţia – mania la români”. Şi este vorba de un articol exploziv! Pe scurt, cam despre ce-ar fi vorba? Pur şi simplu, sub semnătura lui Patrik Bushan, se publică o amplă opinie critică despre lupta anticorupţie care a instalat la Bucureşti o atmosferă de teroare. Formulele reţinute de autorul Patrik Bushan sunt drastice la adresa isteriei care a cuprins ţara în această luptă în care Băsescu a folosit-o ca instrument politic pentru anihilarea adversarilor. Adrian Năstase ştie de ce, vorba unei reclame la bere. Cotidianul american New York Times evocă dovezile ridicol de subţiri şi îndrumarea judecătorilor de către procurori în pronunţarea sentinţelor. Culmea este că autorul american are o reputaţie imensă creată prin muncă, studiu şi imensă capacitate profesională. Ne referim la Patrik Bushan, semnatarul explozivului articol, care are între altele şi funcţia de Director al Institutului pentru Democraţie din New York. Iar turnătoriile, pârele nu sunt noi în istoria poporului român. Pe vremea când Ţara Românească avea domnitori impuşi de Înalta Poartă de la Istanbul, domnii erau turnaţi la Sultanul Imperiului Otoman. Nici Moldova nu făcea excepţie! Mai nou, Înalta Poartă este la Washington ori, ca în cazul Referendumului din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, chiar la Berlin şi Bruxelles. Urmările se cunosc, cei 8,5 participanţi la referendum, dintre care 7,4 milioane de votanţi au cerut imperativ demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Şi Băsescu a rămas pe loc. Şeful Comisiei parlamentare pentru demiterea preşedintelui, întâmplător, era şi patronul unui trust de presă. Până şi o parte selectă a americanilor de genul domnului Patrik Bushan cunosc cam cum se face (In)Justiţia în România. Şi noi, dragi concetăţeni, despre ce vorbim? ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.