Aveam vaga bănuială că Guvernul Cioloş face doar jocurile Comisiei Europene. Ne-am înşelat amarnic. Amânarea creşterii salariului minim brut de la 1 ianuarie, cum li se promisese sindicatelor de către guvernul Victor Ponta şi chiar de urmaşul tehnocrat Dacian Julien Cioloş PSD-ului când avea nevoie de votul în Parlament pentru investirea cabinetului său are o şi altă explicaţie.
Până la urmă, majorarea salariului minim brut s-a produs de la 1 mai 2016, nu fără critici din afară. În raportul FMI pentru România, întocmit în luna martie, în baza Art. IV din Statutul FMI, transmis de Agerpres, se arată în urma consultărilor avute cu România, că majorarea salariului minim mult peste creşterea productivităţii muncii ar putea face mai mult rău decât bine ţării noastre. Şi acum, ţineţi-vă bine. Fondul Monetar Internaţional (FMI) dă de înţeles că majorarea salariului minim subminează competitivitatea externă, iar marele atu al românilor este… sărăcia!
Aşa că, va trebui să ne luăm gândul de la o mult aşteptată Lege a salarizării unice a bugetarilor. Una cu care Guvernul Cioloş a amăgit populaţia, fără a avea şanse ca aceasta să apară anul acesta şi, cu siguranţă, nici în următorii ani. Preşedintele Klaus Werner Iohannis nu doreşte să se pună rău cu FMI. Ştie el de ce!
Politica salariului minim sporit poate asigura protecţie muncitorilor cu venituri scăzute. Totuşi, cu majorarea salariului minim planificată pentru acest an, ponderea salariului minim brut în România poate depăşi media din regiune, ceea ce ar afecta crearea locurilor de muncă, în special pentru angajaţii cu competenţe scăzute şi în industriile unde forţa de muncă este numeroasă, după cum se arată în Raportul FMI.
Nu-i vorbă, în Bugetul României pe anul 2016 nu sunt prevăzuţi bani pentru crearea de locuri de muncă. Nici măcar câţi au fost pentru anul 2015! Ştim că salariul minim brut a crescut de la 1 mai 2016 la 1250 de lei, pentru un program complet de 8 ore. De această prevedere beneficiază 1.131.600 de salariaţi, dintre care 39.322 în sectorul bugetar, cifra fiind în scădere prin disponibilizările ce urmează în minerit și administraţia locală, şi 1.092.364 în sectorul concurenţial, adică sectorul privat.
Dar Guvernul Cioloş are probleme cu scandalul din Sănătate, unde cazul firmei Hexi Pharma i-a pus capac. Rezultatele oficiale cerute de primul ministru confirmă faptul că de ani de zile dezinfectanţii au fost într-adevăr diluaţi. Normal, ascensiunea Hexi Pharma fusese susţinută de Sorin Oprescu, de Traian Băsescu şi, prin patru contracte cu încredinţare directă, de către Patriciu Achimaş-Cadariu, ex-manager al Spitalului Oncologic Cluj-Napoca şi ex-ministru al Sănătăţii. Chipurile, ca tehnocrat.
Vorba lui Aristotel, învăţatul Greciei antice, este valabilă şi astăzi: „Sărăcia este părintele revoluţiei şi crimei.” SRI se lăuda că de cinci ani a tot informat organele competente. Dacă ar fi adevărat, cum de nu s-a făcut nimic şi oamenii au continuat să moară cu zile prin spitale? Traian Băsescu şi Victor Ponta susţin că nu au primit nicio informare. Şi ei sunt de crezut, din moment ce SRI nu produce proba celor susţinute.
Cumplita sărăcie în care se zbat peste 40% dintre cetăţenii României nu este un viciu, ci purul adevăr!
ION PREDOŞANU