Ca de obicei, nu am nicio îndoială că propunerile de înlocuire a încă patru miniştri ai cabinetului Cioloş vor fi unşi de preşedintele Klaus Werner Iohannis în demnităţile respective. Miercuri seara, într-un interviu în direct la TVR1, Musiu Dacian Julien Cioloş a încercat să ne convingă de justeţea alegerilor sale. Asta în cazul că i-ar aparţine. Aşa cum el are dreptul să creadă că are tot timpul cea mai bună soluţie, avem şi noi mari îndoieli. După Brexit, tehnocraţia Uniunii Europene s-a mai dovedit încă odată falimentară.
Marea Britanie e o forţă nu numai economică, o insulă a democraţiei reale şi nu mimate, ca pe la noi, care-a refuzat trecerea la Euro, deşi era un mare contributor la fondurile europene. Dacă noi nu le-am accesat niciodată în totalitate, iar acum cu tehnocraţii suntem aproape de Zero, după ce Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană aceste fonduri se vor subţia. Aşa-i când nu baţi fierul cât e cald!
Revenind la oile noastre, nu Uniunea Europeană este de vină că nu creăm locuri de muncă! La mai bine de jumătate de an, Cioloş şi-a dat seama că multe ministere scârţâie. Nu şi Justiţia, nu şi Agricultura, luându-le apărarea miniştrilor Raluca Prună şi Achim Irimescu, de parcă erau copiii lui. Nu ai Occidentului. Ca slugi.
Stau şi mă-ntreb cum de-a fost posibilă numirea prof.univ.dr. Mircea Dumitru la Educaţie. Un profesoraş care între 1987-1988 a fost instructor la Casa pionierilor Buftea, judeţul Ilfov. Apoi l-a luat ca redactor la editura Humanitas, fostă Editura Politică, plagiatorul dovedit Gabriel Liiceanu. Uşor-uşor, din asistent la Politehnica Bucureşti, individul a ajuns conferenţiar universitar la Facultatea de drept a Universităţii Bucureşti. Vreme în care CV-ul său spunea referitor la limba germană aşa: citit-slab, vorbit –nu, scris-nu. Cum ar veni, omul recunoştea că nu ştie limba germană. E de mirare cum a ajuns chiar rector al Universităţii Bucureşti, deşi nu are decât vreo trei cărţi – posibil compilate -, iar una e o traducere din limba germană din filosoful Ludwig Wittgenstein. Tratatul „Cercetări filozofice”, la care apare ca prim traducător alături de traducătorul adevărat – Mircea Flonta.
Nu se ştie pe ce căi şi pentru ce merite, Mircea Dumitru a fost profesor la mai multe universităţi din Statele Unite ale Americii aproape un deceniu. Mai exact între 1993-2001! La revenirea în ţară a avut o ascensiune fulminantă, până la Rector al universităţii Bucureşti. Un Rector fără operă şi cu pasibile acuze de plagiat. Acuzele de plagiat dovedit îi aparţin publicistului Ion Spânu. Care stă strâmb şi se întreabă pe bună dreptate asupra evoluţiei viitoare ale împricinatului ajuns ministru al Educaţiei: Va avea oare curajul să pună în discuţie plagiatul lui Gabriel Liiceanu despre care vorbea (filosoful) Constantin Noica, aşa cum rezultă din documentele Securităţii, publicate chiar la Humanitas?(…) Sau va continua să facă plecăciuni în faţa celui care l-a luat sub umbrelă încă din 1990, când pionierii nu mai existau nici măcar la Buftea? Va avea, de asemenea, curajul să pună în discuţie acuzaţiile de plagiat la adresa Laurei Codruţa Kovesi şi Petre Tobă – Apud, acesta din urmă devenindu-i acum coleg de cabinet?
Oricum, această ultimă numire în Cabinetul Cioloş pune din nou întrebarea: cine este, de fapt, adevăratul mânuitor al sforilor acestui Guvern de tehnocraţi?”
*
Vineri şi sâmbătă se vor lua decizii istorice, cruciale privind securitatea Europei de Est, inclusiv pentru România în Summit-ul NATO, de la Varşovia. După eşecul diplomatic al preşedintelui Klaus Werner Iohannis, la Sofia, în încercarea de a se crea o flotilă la Marea Neagră – împreună cu Turcia şi Bulgaria, care-a refuzat! – ne agăţăm ca înecatul şi de ultimul pai. Şi ne punem mari speranţe în reuniunea celor 28 de şefi de state ai ţărilor membre NATO în crearea unui front de apărare a frontierelor estice ale Uniunii Europene.
Să de Dumnezeu să fie bine!
ION PREDOŞANU
