Ca la noi, la nimeni – Moţiune de cenzură, de râsul curcilor!

418

Opoziţia a început să se joace taman în Parlamentul României de-a moţiunea de cenzură. Şi, până la urmă, a izbutit să se facă de râs. Nici nu i-a fost greu, din moment ce activiştilor din aşa-zisul Noul PNL le lipsesc ideile. Nu le-au avut nici în campaniile electorale de anul trecut – mă refer aici atât la cele locale, dar, ai ales la alegerile generale parlamentare din 11 decembrie trecut.
Textul moţiunii de cenzură al Noului PNL susţinuţi la semnare şi de nepricepuţii din Uniunea Sabotaţi România, dar votată şi de liota foştilor PDL-işti rămaşi fideli vaporeanului încă senator dar demisionar de la cârma PMP a fost croită strâmb. După mintea lor, adică. Deşi moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Grindeanu fusese citită în plenul reunit al celor două Camere încă de luni, ei tot n-au reuşit să priceapă inutilitatea acesteia.
Şi dacă-i ordin de la Palatul Cotroceni să încerce măcar dărâmarea solidului Guvern Grindeanu, miercuri au avut loc dezbaterile şi, evident, mai apoi s-a trecut la vot. Respectiva moţiune de cenzură avea un titlu pompos: „Guvernul Grindeanu – Guvernul sfidării naţionale. Nu legalizaţi furtul în România.” Oare uitaseră că adevăratul guvern al sfidării naţionale fusese chiar cel susţinut de Noul PNL şi se chema „guvernul meu”, chiar dacă avea numele de împrumut Guvernul Cioloş?
La dezbateri, firava opoziţie s-a făcut de râsul curcilor. Un discurs remarcabil din toate punctele de vedere a avut tocmai cel mai mare patriot din Parlamentul României, Preşedintele Senatului şi copreşedinte ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Nici Preşedintele Camerei deputaţilor şi preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, n-a avut un discurs de neluat în seamă dar, să recunoaştem, parcă l-a părăsit curajul de altădată. Este constructiv în tot ce afirmă şi în tot ce face, fiind mai preocupat de bunul mers al guvernării şi de binele românilor decât să dea riposte aceluia care frecvent îl atacă.
În discursul său, rostit de fapt înaintea dezbaterilor, primul ministru Sorin Grindeanu a precizat pentru cine avea la el urechile de auzit altceva decât ce i se spunea la Noul PNL că: „Avem un buget care aduce prosperitate şi bunăstare românilor. Avem toate pârghiile necesare pentru a implementa programul de guvernare pe care românii în decembrie l-au votat într-o proporţie covârşitoare. Astăzi avem ocazia să ne vedem din nou şi asta la o lună de la investirea actualului Guvern. Opoziţia a depus o moţiune de cenzură. Este dreptul constituţional aş colegilor noştri să facă acest lucru. E greu, totuşi, să nu remarc că această moţiune nu-şi mai are obiectul.” El a mai adăugat că se aştepta la o „abordare profesionistă din partea PNL”, fiind vorba de „lucruri serioase”.
Aşa cum era de aşteptat, moţiunea de cenzură a fost respinsă de Camerele reunite ale Parlamentului. Conform unor surse parlamentare, la ceastă mascaradă turcanisto-predoistă, susţinută şi oamenii novicelui Nicuşor Dan, s-au înregistrat 161 de voturi „pentru”, 8 voturi „împotrivă”, iar 33 de voturi au fost anulate, conform www.news.ro.
Pentru căderea Guvernului Grindeanu ar fi fost necesare voturile favorabile a 233 de parlamentari. Votul s-a desfăşurat secret, exprimat prin bile. Ca să se evite surprizele, liderii Noului PNL lăudându-se că 25 de parlamentari ai coaliţiei de guvernare vor vota „pentru”, reprezentanţii PSD, ALDE şi UDMR în Parlamentul României s-au abţinut de la vot.
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.