Ca la noi, la nimeni – Matusalem Isărescu (își bate joc de banul românului!)

695

Motto: „Cu toate mizeriile și nedreptățile ei, lumea e singurul loc unde putem spera să ni se facă dreptate.” Octavian Paler

Chiar dacă Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a fost un excelent profesionist din punct de vedere financiar-bancar și a menținut la începuturile grele ale aventurii leului în jungla capitalismului din România, el n-ar fi trebuit menținut în funcție 28 de ani neîntrerupți. Se știe că, în genere, puterea corupe și în fruntea instituțiilor nu este menținut mai nimeni mai mult de două mandate.
Excepțiile țin de dictaturi, de dictatura democrației și păstrarea lui Mugur Isărescu 28 de ani ca Guvernator al Băncii Naționale a României (BNR) a adus și încă aduce prejudicii românilor și puterii de cumpărare a acestora. Laa un moment dat, Mugur Isărescu s-a pensionat, a încasat și o sumă barosană pentru loialitatea față de BNR, dar n-a ieșit la pensie. Nici el și nici Consilierul său Adrian Vasilescu, fost timp de cinci ani de zile – prin detașarea sa de la ziarul Scînteia – Șeful de Cabinet al primului ministru Manea Mănescu, pe timpul lui Nicolae Ceaușescu.
Trecem peste faptul că Matusalem Mugur Isărescu se crede de neînlocuit și nu răspunde nici la solicitările de a fi prezent la audieri în Comisie economică a Senatului, unde-a refuzat să se prezinte.
Urmărind recente declarații ale economistului Lucian Isar, preluate de revista Capital, luni, 4 februarie, să începem cu titlul: „Soțul Alinei Gorghiu detonează bomba! Planul lui Isărescu devoalat. Cine se află în spatele manevrelor privind creșterea euro”, putem afirma că este bomba zilei sau, mai precis, bomba începutului de săptămână.
Soțul liberalei Alina Gorghiu a făcut declarații incendiare despre cine s-ar afla în spatele manevrelor făcute de Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, privind creșterea cursului euro și a dobânzilor bancare.
„În contextul alegerilor pentru Consiliul de Administrație al BNR, din aprilie 2019, lucrurile stau după cum urmează, în prezent: explozia cursului nu are nicio legătură cu OUG nr.114/2018, pentru că aceasta a fost dată în decembrie, iar euro a stat liniștit. Cu două zile înainte de explozia cursului, Isărescu a transmis public că piețele sunt nervoase pentru că senatorul Zamfir l-a chemat la audiere în Senat. La nici două zile, cursul a fost atacat, Zamfir neretrăgându-și declarația. Pe parcursul unei zile au fost următoarele comunicate că este atacat cursul, la prânz Isărescu a spus că a învins atacatorii, iar seara, probabil când și-a dat seama că tema atacului nu mai prinde la populație după frauda din 2008, a anunțat că nu a fost nici un atac pe curs. Prin urmare, întreaga șaradă cu atacul pe curs este o pârghie de presiune pe care o are Isărescu asupra politicienilor. În fapt, aceasta este o formă de manipulare, nu este nici un fel de atac pe curs.
După cum se poate observa zilele acestea, cursul revine spre 4,65 lei/euro, deoarece anumiți bancheri încep să își taie pierderile, adică să considere investiția în Isărescu drept un cost și să-l abandoneze. Singura șansă în acest moment pentru ca Isărescu să mai crească cursul spre 5 lei este ca BNR să intervină agresiv, cumpărând euro în piață. Cred că de data aceasta dacă o va face, SRI nu va mai continua să îl tot acopere pe Isărescu”, a susținut Lucian Isar, într-un interviu dat ziarului BURSA. Acesta a mai afirmat că “dacă SRI l-ar lăsa din brațe pe Isărescu, dobânzile și cursul s-ar potoli instantaneu”, a declarat Lucian Isar, soțul Alinei Gorghiu de la PNL.
Isar a mai spus că Mugur Isărescu folosește băncile comerciale în lupta pe care o duce să obțină un nou mandat în fruntea băncii centrale.
Ion PREDOȘANU

P.S. Un amplu material din Ziua de Cluj face radiografia unui mare escroc, ce a deținut funcții importante în România – cea de prim-ministru – și în Uniunea Europeană – Comisar pentru Agricultură – fără a fi ales vreodată. Individul Dacian Julien Cioloș este vechi prieten cu actualul Director SRI, Eduard Hellvig, și așa s-a apropiat de Preș. Klaus Werner Iohannis, căruia vrea să-i ia locul la Cotroceni. Bătălie mai serioasă este la BNR! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.