Nici n-aş putea să mă fac că alaltăseară-noapte nu m-am uitat la semifinala Campionatului Mondial de Fotbal ce se dispută – fără România – în Brazilia. Unde nu suntem prezenţi nici măcar cu arbitrii ce-i avem pe lista FIFA. Deşi sunt destui. Fie că n-au fost promovaţi la vreme şi pe criterii de competenţă, fie că nu şi-au arătat valoarea la meciurile unde-au fost delegaţi. Cert este că de la Nicolae Rainea – gălăţean vorbitor de limba franceză, că tot era la modă în vremea lui -, care-a arbitrat la trei campionate mondiale n-am mai rupt gura târgului cu nimeni. La nivel mondial, căci în Europa ne-am mai bucurat de Ion Crăciunescu, craiovean ce a condus excelent o finală de Cupa Campionilor Europeni. Firesc, Germania a zdrobit-o cu 7-1 pe Brazilia – ţară gazdă ce ţintea al şaselea titlu mondial. La final, credeţi că s-au bucurat nemţii? Aş, nici vorbă. Mai mult, selecţionerul lor a îndemnat la umilinţă şi se gândea deja la următorul meci. Unul greu, indiferent cine le va fi adversarul.
Am preluat un citat drept motto al acestor însemnări de pe blog-ul Redactorului şef al Gazetei Sporturilor – Cătălin Tolontan. E drept, rupt din context. Dar cine se mai supără pentru chestiunea asta? După Marea Învălmăşeală din Decembrie ’89 ne-am tot câcâit în căutarea modelului de ţară. Sau al celui de dezvoltare.
Nimeni nu s-a gândit la modelul nemţesc. Poate că nu ni se potrivea. Dar merita încercat. Au nemţii din Germania o seriozitate în ei ceva de speriat. Şi nu doar la fotbal, ci în tot ce fac.
Învinşi în cel de-al doilea război mondial, cu o ţară distrusă din temelii, cu ţara împărţită în două, Germania Federală s-a refăcut miraculos.
Graţie Planului Marshal, dar şi trudei lor neostoite. Plus privaţiunilor pe care şi le-au impus. Respectate inclusiv de Cancelarul legendar Konrad Adenauer. Care-şi plătea benzina din propriul buzunar, iar dacă restul nemţilor mâncau două ouă, cinci cartofi şi o raţie de pâine pe săptămână bine stabilită, nici el nu făcea excepţie. Iar Germania Federală a renăscut din propria-i cenuşă.
Nici Cancelarul Angela Merkel nu are ca prioritate propria-i îmbogăţire. Iar preşedintele Germaniei – reunificate – are un rol pur simbolic. În vreme ce Curtea lor Constituţională nu se bagă-n toate cele. Şi dacă s-a întâmplat ca presa germană liberă – nu îngrădită samavolnic la o iniţiativă a CSAT-ului lui Traian Băsescu, cum e la noi – să descopere că preşedintele Germaniei luase un împrumut avantajos de la banca unui prieten – chit că trebşoara se petrecuse înainte de a fi el desemnat preşedintele Germaniei – ei bine, omul şi-a dat demisia.
Iată de ce modelul german sau nemţesc, cum vreţi să-i spuneţi, ar fi extraordinar şi numai bun de preluat de România. N-am mai fi avut atâţia corupţi, până la cel mai înalt nivel! Iar lumea cea necăjită ar fi dus-o cu mult mai bine.
Ion Predoşanu
