Nu aş fi vrut să cred în superstiţii, dar Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului, cu nr. 13/2017, a fost şi este cu ghinion. Dacă regret ceva, regret că pocinogul i s-a întâmplat primului ministru Sorin Grindeanu – un politician extrem de capabil, dar pe care – cu siguranţă – eşecul Ordonanţei cu nr. 13 îl va marca.
Imediat, mii de bucureşteni au ieşit în stradă să protesteze. Este dreptul lor şi sunt de admirat aceia care au protestat în mod paşnic. Evident, de proteste profită şi va mai profita preşedintele Klaus Werner Iohannis ce se afla în cădere liberă în procentajul de încredere al poporului. Mai ales că nu făcuse chiar nimic din ce promisese în campania electorală prezidenţială din anul 2014. Când ne-a aburit cu „voi face o altfel de politică” sau cu „România lucrului bine făcut”. Ambele sloganuri s-au dovedit a fi vorbe de clacă. Derapajele domniei sale cu nerespectarea Constituţiei sunt numeroase. Nici eu şi nimeni nu-i va face un proces de intenţie pentru faptul că la prima manifestaţie neautorizată anti-PSD şi împotriva Guvernului Grindeanu s-a dus în Piaţa Universităţii şi a incitat la ură, ca un „indignat” sadea.
Au fost seri şi nopţi în care, la Bucureşti, protestatarii s-au strâns în număr extrem de mare, depăşind 100.000 de persoane. Regretabil este şi faptul că s-a ajuns aici. Iar participarea părinţilor ori bunicilor cu minori la proteste împotriva autorităţilor este pedepsită de lege. Dar ce lege se mai respectă în ţara asta?
Păcat, mare păcat că din încăpăţânarea liderilor PSD şi ALDE, altfel oameni deosebit de stimabili, decizia abrogării au luat-o târziu. Adică, în a cincea zi de proteste. Primul care-a anunţat intenţia a fost Preşedintele Senatului şi copreşedinte al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Pare-se. la un post de televiziune. Sâmbătă seara, la ora 20 şi 20de minute, a ieşit cu o declaraţie primul ministru Sorin Grindeanu. Cu sobrietate, premierul Grindeanu a anunţat că ieri, adică duminică, va avea loc o şedinţă de guvern în care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017, ce modificase anumite articole din codurile Penal şi de Procedură Penală, considerate neconstituţionale de Curtea Constituţională a României va fi abrogată.
Şi guvernul Grindeanu a reparat greşeala. Prin aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 14, publicată ieri, adică duminică, în Monitorul Oficial. S-a mai decis ca articolele incriminate de CCR să facă obiectul unui Proiect de lege ce va fi în dezbatere publică, dar şi cu toate partidele parlamentare încât să se ajungă la o formă acceptată de toată lumea, amendată în Parlament şi adoptată aşa cum ar fi trebuit încă de la început.
Guvernul a mai aprobat, în cadrul şedinţei de urgenţă de duminică, un memorandum pentru declasificarea stenogramelor din şedinţele de guvern de la 18 mai 2016 şi 31 ianuarie 2017, când au fost adoptate ordonanţe pentru modificarea condurilor penale, prima dată de Guvernul Cioloş, dar n-a protestat nimeni – nici chiar preşedintele Iohannis!!! – şi a doua oară de Guvernul Grindeanu. Adică, nefericita Ordonanţă nr. 13/2017!
Aseară a fost a şasea zi de proteste şi de haos în întreaga Românie. Una, din nefericire, dezbinată în două!
Ion PREDOŞANU
P.S. Ar fi condamnabil ca Ordonanţa de Urgenţă nr. 13/2017 să fi fost scrisă de fosta Şefă a DIICOT, individa Alina Bica. Aceeaşi care redactase şi Codul Penal şi de Procedură Penală asumate de guvernul Boc, tot fără dezbatere în Parlamentul României. Urmărită de DNA, Alina Bica se vede treaba că a redactat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Grindeanu în aşa fel încât să scape de condamnarea penală. Ceea ce nu-l scuză cu nimic pe ministrul Justiţiei, Florin Iordache! (Ion Predoşanu)