Ca la noi, la nimeni – Gafe după gafe, corectitudine din obligație!?

553

Nu știu cum se face, dar prea multe dintre subiectele fierbinți din războiul româno-român ațâțat și întreținut la foc continuu se leagă de cetățeanul cel mai ales al României. Ales din greșeală, din interes, din greșelile calculatorului sau din prea multă osârdie a Generalului Florian Coldea?

(J)URMA SCAPĂ TURMA? În vreme ce încă juna Laura Codruța Kovesi este pe la Bruxelles, în concediu (unde l-a salutat pe europarlamentarul Mircea Diaconu!), iar jurnalista acoperită Sorina Matei i-a descoperit cum a primit a doua casă de la stat, pe vremea Guvernului Ponta, dar cu sprijinul Parlamentului, nu e mare înghesuială la concursul pentru ocuparea funcției de procuror șef al DNA. Faptul că Anca Jurma, procurorul șef interimar al DNA s-a întâlnit cu Excelența Sa Hans G. Klemm, Ambasadorul SUA la București, și cu noul reprezentant al FBI la aceeași ambasadă i-a făcut pe unii să creadă că fotoliul lăsat liber de Luluța Kovesi i-ar reveni automat fiicei unui fost procuror general, de pe vremuri, Nicolae Cochinescu.

Prin optimismul său, ministrul Justiției, Tudorel Toader, ne transmitea că noul procuror șef nu va fi impus de vreun troc politic. Așa cum făcuse pe vremuri Victor Ponta cu L.C. Kovesi, pe care-o impusese Băsescu prin Elena Udrea, emisara acestuia la Ponta. Și, totuși, luni, se înscriseseră doi candidați la selecția organizată de Ministerul Justiției: primul – procurorul Florentina Mirică și al doilea, Marius Iacob, fost procuror șef adjunct al Koveșioaei. Este foarte posibil ca viitorul procuror șef al DNA să nu fie multimilionara Anca Jurma, care se pare că scapă turma!!!

PREȘ. IOHANNIS, CORECT DIN OBLIGAȚIE! El a semnat decretul pentru revocarea L.C. Kovesi „din obligație”. Așa aprecia el respectarea Constituției suspendate mai bine de 32 de zile, deși decizia CCR era clară și nu trebuia întârziată. Tot „din obligație”, luni dis de dimineață, a semnat decretul de numire a procurorului șef al DIICOT, Felix Bănilă. Așa cum i-o ceruse ministrul Justiției, Tudorel Toader, mai demultișor.

GAFE, RATEURI SAU RĂUTATE? Știrea săptămânii trecute a fost întâlnirea la Palatul Cotroceni dintre Preș. Iohannis și Prim-ministrul Viorica Dăncilă. Una cerută de cineva de la Bruxelles, prin telefon. Așa cum susțineau și jurnalistul Ion Cristoiu, dar și liderul PSD, Liviu Dragnea. Unul care-i stă-n gât lui Klaus Werner Iohannis. Cine știe oare precis ce-o fi fost în capul sasului atunci când îi cerea demisia primului ministru, ori când vorbea de semnarea unor înțelegeri secrete cu „niște evrei”!? Pare-se că Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, i-ar fi cerut să facă pace, fie ea și formal, între Palatul Cotroceni și Palatul Victoria.

BILANȚ EXCELENT AL GUVERNULUI DĂNCILĂ! La început de săptămână, primul ministru Viorica Dăncilă a dat o lovitură de măciucă detractorilor ei. Printre care se află cetățenii Klaus Werner Iohannis și adesea turmentatul Orban Ludovic, semnatarul plângerii penale de înaltă trădare, ticluită de o echipă de serviciu sau de servicii, nu se știe precis. Gafeurul fruntaș pe oraș, venit în Dealul Cotrocenilor de la Sibiu, vorbea inconștient de „țopăiala fiscală a PSD”. Care la șase luni de guvernare PSD-ALDE, sub primul ministru Dăncilă, arată extrem de bine! „Veniturile la bugetul de stat au crescut cu 12%, față de 2017. În ceea ce privește structura veniturilor am decis să prezint sumele din impozitele pe venit comparativ cu cele din contribuții speciale. Pe de o parte, avem o scădere a sumelor din impozitele pe venit, de la 18 miliarde de lei, în semestrul I 2017, la 11,7 miliarde de lei în semestrul I din 2018, acest lucru s-a datorat faptului că impozitul a fost redus de la 16% la 10%. Am avut o scădere de 3,1 miliarde lei. Transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat a adus la buget un plus de 12,6 miliarde lei. Măsurile sociale care s-au luat în aceste șase luni. Punctul de pensie s-a majorat de la 1.000 la 1.100 de lei. Anul viitor, punctul de pensie va crește cu 15% și va ajunge la 1.265 de lei”, a precizat între alte multe realizări primul ministru Viorica Dăncilă.
ION PREDOȘANU

P.S. Nici până astăzi, omul cu șase case luate din meditații la fizică, dintre care două pierdute definitiv în instanțe, n-a plătit un leu din banii încasați ilegal din chirii. În „statul de drept” al dictatorului Iohannis!(Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.