Ca la noi, la nimeni – Elegie pentru Independenţi

526

Lipsa de calităţi politice, de idei şi de bun simţ a condus-o pe cucoana Alina Gorghiu-Dej, cocoţată în fruntea Noului PNL de către mai marele peste tot ce mişcă-n ţara asta, la iminenta demisie. Prin retragerea ei de la cârma Noului PNL, cum i se mai spune fostului PDL, ascuns sub titulatura marelui şi istoricului partid al Brătienilor, i s-a făcut loc neavenitului Dacian Julien Cioloş. Ca preşedinte. Deşi ca interimari se vehiculează alte două nume.
Nu-i plângem noi de milă aceluia care mai bine de un an şi-a bătut joc de ţărişoara noastră. Se va întoarce la Bruxelles, cu 15.000 euro lunar. N-o să se-nhame la resuscitat Noul PNL şi nici să intre în USR (Uniunea Sabotaţi România), ca simplu membru până la congres, aşa cum îi propune marioneta de Nicuşor Dan. Care, în naivitatea şi inconştienţa lui, nici acum nu-şi dă seama că insistenţa cu care anunţa susţinerea catastrofalului prim ministru Dacian Julien Cioloş pentru un nou mandat a comis o gravă eroare. Iar Alinuţa Gorghiu-Dej, ca un papagal, îl vroia şi ea tot prim-ministru.
Trag nădejdea ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, să se aplice Constituţia şi să avem un prim-ministru de la PSD – câştigătorul detaşat al alegerilor parlamentare. Un partid aproape de nevoile oamenilor, din program de guvernare complet şi alcătuit de oameni competenţi. Altfel, tot Constituţia l-ar pune în mare pericol pe acela care se va opune Democraţiei.
*
Încă nu se cunosc toţi deputaţii şi senatorii ce vor urma a fi validaţi, aşteptându-se redistribuirea voturilor. Un lucru este limpede şi eu îl regret. În toată ţara nu vom avea niciun parlamentar ales dintre candidaţii independenţi. De vină este şi actuala lege electorală, care îi dezavantajează în lupta cu candidaţii aleşi pe listele partidelor politice. O lege imperfectă din multe puncte de vedere.
La noi, în Gorj, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, s-a încumetat, probabil gândindu-se la notorietatea sa, să candideze independent pentru un loc de deputat. Neimplicat în proiecte serioase şi avantajoase pentru gorjeni şi pentru Gorj de-a lungul mai multor mandate ale domniei sale de preşedinte al Consiliului Judeţean şi bazându-se pe promisiunea unor primari pe care i-a ajutat mai mult decât meritau, Ion Călinoiu a obţinut doar un procent de 2,85%, totalizând un număr de voturi valabil exprimate de 3.457. Insuficient, din nefericire.
Mult mai ambiţios, actualul primar al comunei Bustuchin, Ion Ciocea, care-a mai fost primar mai multe mandate şi cu enorme realizări – şcoli noi şi modernizate, grădiniţe, săli şi terenuri de sport, străzi şi şosele asfaltate, apă potabilă şi canalizare – s-a ţintit să devină chiar senator. Numai că nu au fost suficiente faptele sale şi realizările concrete din comuna Bustuchin. O comună în acte şi oraş în fapte. Omul are şi idei, şi le-a expus într-un pliant distribuit inclusiv în comuna mea de baştină Peştişani, în care sub deviza blagiană “Veşnicia s-a născut la sat” avea două pagini mai cuprinzătoare în iniţiative decât întregul program fuşerit al Noului PNL. Nu mai are rost să-i reluăm propunerile de îmbunătăţiri legislative ori căldura cu care se adresa alegătorilor.
Absenţa dintre senatorii României a omului Ion Ciocea este o pierdere. Şi totuşi, domnia sa a primit încrederea unui procent de 7,17% dintre alegătorii Gorjului, totalizând un număr de voturi valabil exprimate de 8.690. Îmi pare tare rău de situaţie, l-aş fi votat şi eu dar legea electorală nu mi-a permis pentru că am buletine de Bucureşti, chit că m-am născut la Peştişani. Dea Domnul ca la viitoarele alegeri, cele din 2020, să avem o lege electorală mult mai bună. Şi chiar candidaţi independenţi care să acceadă în Camera Deputaţilor şi în Senatul României. Pentru că, aşa cum este cazul lui Ion Ciocea, mulţi dintre ei chiar merită!
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.