La ora când aştern pe hârtie, de fapt scriu la calculator direct, dar n-am renunţat la formula clasică, nu cunosc deciziile sau decizia Parlamentului în cazul mai multor cereri de încuviinţare a aresturilor preventive asupra faptelor ilegale/penale ale numitei Elena Udrea. La urma urmei, nici nu cred că mai are importanţă şi eu, ca mai toată presa, dându-i împricinatei o prea mare importanţă.
Ne aflăm într-o ţară a tuturor posibilităţilor, nu-i aşa? Fiind vremea palavragiilor, a detractorilor şi a delaţiunilor de orice fel, a ţoapelor parvenite, oamenii de nimic puşi pe schimbarea rapidă a condiţiei lor umile, puşi pe o glorie şi pe o putere de moment. Chiar dacă momentul cu pricina a durat zece ani de mandate prezidenţiale dezastruoase la Traian Băsescu, iar la parlamentari câte patru ani adunaţi şi înşiraţi ca pe aţă. Până se făcură vreo douăzeci şi cinci de ani pierduţi!
Din care ajungere la putere fac o profesie aducătoare de profit din banul public ori din şpăgi – cazul Microsoft este numai unul! – şi nu o demnitate în folosul cetăţeanului care l-a ales ori a ţării pe care-o reprezintă. Neprihănitul ex-preşedinte Traian Băsescu n-a fost deranjat nici măcar cu un fir de păr în toate dosarele sale penale. În Dosarul Flota a şi primit închiderea acestuia.
Cei de la puterea – centrală ori locală – au demnităţi aducătoare de foloase materiale, altfel nu s-ar lipi un primar de capitală de judeţ ori un preşedinte de Consiliu Judeţean de scaun ca marca de scrisoare! Mandate după mandate, favoruri peste favoruri şi trai nineacă.
Ideologul Marii Învălmăşeli din decembrie 1989, Take Brucan ne-a supărat şi chiar speriat când vorbea de cei douăzeci de ani până când România va ajunge la democraţie. Iată că s-a înşelat niţel, cu vreo cinci anişori, căci nici după 25 de ani nu putem afirma din inimă şi cu convigere că în România este democraţie.
Şi uite cum trecură 25 de ani din viaţa noastră şi a ţării, încă numită România, ţară rămasă fără Flotă, cum spuneam, dar şi fără industrie. Vândută pe mai nimic. Cum zicea băiatul acela din decembrie ‘89, cel cu pulovăr, că de Petrişor Roman este vorba, privatizare pe un dolar. Ca să nu mai vorbim de pariul lui cu agricultura. O agricultură pe mari suprafeţe, până-n 1990, dar distrusă printr-o retrocedare In integrum ce n-a dus la nimic bun. Că aşa a dorit Ion Iliescu, spre a-şi atrage şi voturile partidelor istorice la alegerile prezidenţiale!
Doar Bulgaria, Ungaria şi fosta Cehoslovacie au păstrat forma de lucru pe mari suprafeţe, transformând formele de asociere din proprietate colectivă sau a statului, în societăţi pe acţiuni. Terenurile agricole s-au vândut la străini, în marea lor majoritate, iar românii sunt slugi prost plătite. Şi, apropos de agricultură, la Paris a avut loc recent un mare târg de produse agricole ecologice. Spre ruşinea noastră, a trăitorilor în România, de la noi n-a participat nicio firmă. Şi deci niciun produs agricol ecologic. Doar o delegaţie de inşi, condusă de un secretar de stat de la ministerul Agriculturii! Evident, pe banii statului. Adică ai noştri, proştii plătitori de taxe şi impozite. Păcat. Mare păcat.
Clasa de mijloc promisă de mai toate guvernele postdecembriste nu există. S-a creat un capitalism sălbatic şi inechitatea a sporit de la an la an. În vreme ce unii abia îşi duc viaţa de azi pe mâine, marii mahări joacă table pe plaja din Nisa – a se vedea cazul lui Adriean Videanu şi al lui Bebe Ionescu, cuscrul lui Traian Băsescu -, pe la Paris, Monaco, în Grecia ori chiar în Insulele Maldive. Elena Udrea şi prietena de afaceri murdare Alina Bica sunt doar două dintre matracucile ajunse în asemenea destinaţii.
Ideea acestui motto, de astăzi, îi aparţine partenerului meu de pierdut timpul la şah, pensionarul Gogă Nicolcioiu-Nixon, om ajuns la 76 de ani, chiar duminica trecută. Cât despre un condeier de marcă ce susţine ideile drumului greşit al României ultimilor 25 de ani, sintetizând gândurile scriitorului Nicolae Iliescu, ilustrate mai sus, să-i dăm cuvântul: “Toţi eroii zilelor de atunci au eşuat, au îmbătrânit urât, s-au degradat, s-au îmbuibat mitocăneşte, poate cu excepţia tizului meu (la Ion Iliescu se referă, n.m. I.P.). Luaţi la bani mărunţi nu sunt decât hârtie creponată pentru colorat lozinci trecătoare.”
Ion Predoşanu
