Ca la noi, la nimeni – De ce neglijăm natura și căutăm „Dieta minune”?

1077

Cum tot este o acalmie ce ascunde haosul pe scena politică, mă voi abate de la subiectele cu care, probabil, v-am tot plictisit până astăzi. Și voi scrie pe o temă dragă mie până nu demult, când am abordat probleme de posibile ameliorări ale stării de sănătate și chiar ale unor vindecări miraculoase, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe care la vremea respectivă le puneam sub titlul de rubrică „Sănătate din farmacia Domnului.”
BINEFACERILE URZICII. În cartea „Plante și miresme biblice”, subintitulată „Hrană pentru suflet și trup”, se spune că în Sfânta Scriptură urzica figurează printre plantele medicinale modeste, fiind o plantă erbacee perenă. Nu cred că mai are nevoie de vreo prezentare, cunoscută de mai toată lumea, fiind o plantă ce apare devreme primăvara prin grădinile nu prea bine lucrate, dar și prin apropierea albiilor râurilor gorjene. Autorii cărții citate mai sus – Ovidiu Bojor, doctor în farmacie și membru al Academiei de Științe Medicale, dimpreună cu Răducanu Dumitru, farmacist primar, – îi acordă urzicii o mare atenție, pe aproape trei pagini de carte format mare. Prin analize de laborator s-a descoperit că planta conține: lipide, protide, glucide, flavonoide, amine, steroli, cetone, ulei volatil, acizi, complex vitaminic(provitamina A, B2, C și K), siliciu și zinc. În rădăcină au fost identificate: substanțe de natură proteică, având un mare număr de aminoacizi, substanțe de natură glucidică, polizaharide, amine, steroli, cetone, ulei volatil, acizi grași, sitosteroli, fitosteroli, acid formic și acetic, vitaminele A, C, B2 și K (circa 400 de unități pe gram), acid pantotenic, acid folic, clorofilă (0,3-0,8 la sută), betacaroten, săruri de Ca, Fe, Mg, Si, un complex de lecitine (UDA – Urtica Dioica aglutina) etc. Ca utilizări interne are rezultate remarcabile în afecțiunile urinare și renale. I se mai atribuie un rol important în oprirea hemoragiilor interne și în diminuarea menstruației excesive. Sub formă de tinctură și decoct din rădăcina plantei are bune rezultate în tratamentul adjuvant al adenomului de prostată și al hiperplaziei benigne a prostatei, în stadiile I-II. Extern dă rezultate în artrită, gută, sciatică, reumatism, hemoroizi, în devitalizarea unghiilor și împotriva căderii părului.
„DIETA MINUNE” este o carte recentă scrisă pe baza constatărilor personale de actrița, jurnalista și scriitoarea Ana Bejan. Cea care a slăbit de la 120 de kilograme la 60 de kilograme. Mănâncă orice are poftă, fără restricții, dar numai în intervalul orar 07.00-19.00! Și ca regulă de bază, pe care nu trebuie s-o încalce toți cei care vor să slăbească, mesele sunt mai multe și la interval de 3 ore! Evident, trebuie mâncare sănătoasă și neprocesată de industria alimentară. Preparate de casă, inclusiv dulciurile, multe fructe și salate. Actrița Anca Bejan s-a îngrășat la 120 de kilograme în patru ani, fiind o pofticioasă după cum recunoaște, și a slăbit la o greutate în jurul a 60 de kilograme în doi ani.
Să aveți sănătate, că-i mai bună decât toate! Cum spune o veche vorbă românească.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here