Ca la noi, la nimeni / Bâlbâielile graţierii

394

Motto: “E ciudat şi adevărat, lumea e în derivă, nebunia-i colectivă.” Harry Ross
Supraaglomerarea penitenciarelor din România nu mai este demultişor o noutate. În puşcării ajung şi vinovaţi, dar şi extrem de mulţi nevinovaţi. Din vina fie a gravelor erori judiciare, iar deţinuţii pe lângă privare de libertate au şi condiţii inumane de trai. Mulţi dintre ei şi-au dovedit nevinovăţia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi primesc despăgubiri pe care le plăteşte statul român, în absenţa unei Legi a răspunderii magistraţilor.
De vreo două luni, se tot vorbeşte despre un proiect de lege a graţierii. Cu care, de la bun început, preşedintele Klaus Werner Iohannis nu a fost de acord. Şi-a mai temperat, între timp, poziţia fermă în urma discuţiilor pe care le-a avut cu oficiali ai CEDO şi chiar cu membri ai Comisiei de la Veneţia.
Proiectul de lege a graţierii a fost elaborat la Ministerul Justiţiei, cu consultarea CSM şi a CCR, Tudorel Toader fiind el însuşi un mai vechi membru al Comisiei de la Veneţia.
Guvernul a trimis proiectul legii graţierii în Parlament, mai exact la Senat. Preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, Şerban Nicolae a introdus un amendament care le-ar fi dat dreptul să beneficieze de graţiere inclusiv deţinuţilor condamnaţi pentru acte de corupţie. Numai că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a făcut foc şi pară cerând eliminarea acestui amendament. La propunerea PNL şi USR de eliminare a amendamentului, senatorii PSD s-au abţinut şi amendamentul a fost eliminat precum un corp străin.
Numai că, luni, Comisia Juridică a Senatului a dat un raport de admitere, cu amendamente a proiectului legii graţierii. În favoarea raportului au votat 5 senatori de la PSD şi UDNA, iar 4, de la PNL şi USR, au fost contra. Senatorul Şerban Nicolae, preşedintele Comisiei Juridice, consultând ANP, a făcut şi declaraţii că vor fi eliberaţi în 48 de ore de la momentul intrării în vigoare a legii graţierii un număr de 433 de deţinuţi, iar în final cam 1.032.
Numai că liderii PSD şi ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au decis altceva. Şi anume că proiectul legii graţierii va fi reîntors la Comisia Juridică a Senatului, la doar câteva ore după ce fusese adoptată în comisie, Liderii PSD-ALDE nu susţin amendamentele votate, pe motiv că acestea nu ar fi oportune. Mai mult, Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, îl propune pe Şerban Nicolae pentru sancţionare şi cere adoptarea proiectului Legii graţierii în forma venită de la Guvern. Uşor iritat, Şerban Nicolae i-a răspuns liderului PSD, Liviu Dragnea, Preşedinte al Camerei Deputaţilor, că să fie liniştit: „Camera e decizională în proiectul Legii graţierii”, de parcă Liviu Dragnea n-ar fi ştiut acest lucru.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, deputatul de Gorj, Victor Ponta, se întreabă de ce au fost necesare două luni de bâlbâieli şi de ce nu s-a precizat de la început că forma trimisă de la Guvernul Grindeanu nu trebuie modificată. „Cui i-a folosit?”
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.