Ca la noi, la nimeni! – Aşteptări mari, Opoziţie ruşinoasă!

538

Marea forfotă din comisiile parlamentare de audierile fulger ale viitorilor miniştrii din Cabinetul Dăncilă, ţinute parcă prea pe repede înainte nu avea cum să producă surprize. De nici un fel. Atâta vreme cât Noul PNL şi USR se comportă ca nişte ţaţe la piaţă sau, de ce nu, la fel ca atunci când se amestecă printre protestatarii #rezist. Aşa nu se face politică. Poate politică de bâlci. La jigniri şi la nerespectarea regulamentelor Parlamentului şi a bunului simţ nimeni nu-i întrece pe pretinşii PNL-işti şi paraşutaţii USR-işti. De toată jena s-a comportat preşedintele Noului PNL, Ludovic Orban, care mimează politichia. El n-a priceput nimic de la consultările partidelor parlamentare invitate de preşedintele Klaus Werner Iohannis la Palatul Cotroceni. Unde s-a dus total nepregătit cu vreo soluţie, ori cu niscaiva propuneri de prim-ministru. Oricum, alianţa de guvernare PSD-ALDE are cu zece voturi mai mult decât îi este necesar să formeze un nou guvern. Opoziţie ce fusese întrebată de preşedintele Iohannis dacă au vorbit între ei. Nici un lider al Noului PNL sau ai USR nu au îngăimat ceva. Şi atunci cum să-i ia fie şi Iohannis în serios? Duminică seara, târziu, Orbanul nostru, nu cel de la Budapesta l-a sunat pe preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. Luni dimineaţă, l-a resunat liderul principalului partid al minorităţii maghiarilor din România să vadă despre ce-i vorba. “Să ne întâlnim”, ar fi venit propunerea de la Ludovic Orban. Ei bine, s-au întâlnit şi au băut o cafea. Orban n-a zis nimic. Stă cu coada ridicată? Ce-o fi aşteptând? Să-l roage Kelemen Hunor să voteze alături de Noul PNL? Ciudat mod de comportament mai are şi Orban-ul jumătate român!Aveam impresia că mai jos de nivelul USR-istei Cosette Chichirău nu se poate coborî. Şi totuşi, Chichirău şi-a făcut numărul în comisia parlamentară condusă de PSD-istul Eugen Nicolicea, fiind copiată la indigo de ex-lidera Noului PNL, Alina Gorghiu! De apreciat este calmul şi diplomaţia primului ministru Viorica Dăncilă. Care promite 350 de kilometri de autostradă şi un salariu minim de 300 euro, dar şi creşterea pensiilor şi eliminarea inechităţilor printr-o nouă Lege a pensiilor. Aceasta a mai promis că nu va introduce nicio taxă nouă în România. “Săptămâna aceasta vom renunţa la Formularul 600”, a mai declarat primul ministru, Viorica Dăncilă. Care a făcut un apel să se renunţe la “gesturi de spectacol ieftin” şi să se coopereze, să aibă Puterea şi Opoziţia un dialog civilizat şi consens pentru România pe plan extern. Vom reveni asupra aşteptărilor de la Guvernul Dăncilă. Nu înainte de a aminti că Guvernul a fost investit cu 282 de voturi “pentru” şi 136 de voturi „împotrivă”. Bolnav de optimism, cum am fost dintotdeauna, le urez noilor miniştri spor la treabă. Că au de lucru nu glumă!
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.