Bugetul Centrului de Cultură, completat cu venituri extrabugetare

423

centrul brancusi (1)La un an de când a preluat funcţia de director, Ovidiu Popescu, managerul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” a făcut bilanţul activităţii. După spusele sale, unitatea a avut parte numai de succese, nu şi de nerealizări.

 

Ovidiu Popescu a fost ieri dimineaţă protagonistul principal al unei conferinţe de presă în care a prezentat în minuţiozitate, pe parcursul a aproape o oră, activitatea pe anul trecut al Centrului Municipal de Cultură. Aşa cum toată lumea se aştepta, acesta a expus toate activităţile derulate şi realizările pe 2011. „Din cele 14 programe culturale propuse pentru anul trecut, am realizat 16 programe. Mandatul meu a început cu Brâncuşiana 2011, iniţiat de fosta directoare, Teodora Ciobanu. Au fost câteva teme importante ce s-au discutat la Târgu-Jiu, precum starea de conservare a monumentelor, demararea procedurilor de înscriere a Ansamblului Monumental Calea Eroilor în Patrimoniul Mondial UNESCO. De asemenea, am lansat site-ul instituţiei şi au fost relansate camerele web cu imagini live de la monumentele brâncuşiene din municipiu”, a declarat directorul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”.

Cheltuieli de 335.515 lei

Capitolul de buget se arată a fi unul interesant, cu bani suficienţi alocaţi pentru 2011. Creditele bugetare alocate de la Consiliul Local au fost de 429.000 lei, cheltuielile de personal s-au ridicat la suma de 95.031, 51.835 au fost cheltuielile materiale, iar 188.649 lei au fost cheltuielile cu programe, astfel rezultând o valoare totală de 335.515 lei la capitolul de cheltuieli. La polul opus, veniturile realizate au fost aproape de 95.618 lei, din care 45.118,44 lei au fost sume rezultate din vânzări, şi 40.500 lei, bani atraşi din sponsorizări. Conform lui Ovidiu Popescu, în 2011 s-au făcut şi plăţile restante de la nivelul anului 2010, în valoare totală de 52.540 lei. „O analiză pe veniturile extrabugetare şi un grafic al veniturilor pe luni, vârf de venituri se constată în luna august când Ansamblul Calea Brâncuşi a fost vizitat din plin, şi s-au realizat venituri prin Centrul de Informare, unde s-au vândut suveniruri, broşuri, cărţi. Din acest lucru, ne dăm seama că vârful de turism în Târgu-Jiu este luna august deci trebuie să acţionăm cu evenimente în lunile mai – septembrie ale fiecărui an pentru a atrage turişti”, a precizat Popescu.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here