Geopolitica este teoria care ne învaţă că politica statală este determinată de poziţia geografică. Această teorie are la bază determinismul geografic şi stabileşte că datele geografiei economice, politice şi fizice sunt determinante pentru politica unui stat. Amiralul american Alfred Thayer Mahan în lucrarea sa ,,Influenţa forţei navale asupra istoriei” argumentează că ,,destinul naţional” al SUA este determinat de lărgimea ţărmurilor care impune necesitatea realizării unei flote puternice, capabile să asigure dominaţia pe căile comerciale şi să garanteze supremaţia militară.
Nutresc convingerea că vizita în Asia a preşedintelui SUA Barack Obama deschide o etapă total nouă şi fecundă pentru economia şi politica mondială. Pentru a conştientiza acest fenomen în toată amploarea şi substanţa lui geopolitică s-ar impune realizarea unui atlas geografic al lumii şi să se caute Hawaii unde s-a născut Obama în urmă cu 48 de ani. Amplasate în mijlocul Pacificului, aceste insule se află la circa 8000 de km.distanţă de Washington şi 8500 de km. de Beijing. Europa este unul din locurile cele mai îndepărtate de ele, aflându-se la circa 12.000 de km. distanţă. Este de ajuns să realizezi că pentru a merge la Moscova din Honolulu ruta cea mai scurtă trece prin Tokio şi nu pe la Londra ori Paris. În plus, preşedintele Barack Obama a urmat şcoala elementară la Jakarta, în Indonezia.
Există dovezi peremptorii care explică inportanţa pe care Obama o atribuie zonei Pacificului. Distinsul preşedinte american este un autentic,,om al Pacificului”, în timp ce majoritatea preşedinţilor recenţi proveneau precumpănitor de pe coasta Atlanticului şi din emigraţia europeană, primind, evident, o bună parte din educaţia lor superioară în Europa. La dimensiunea culturală se adaugă realitatea economică; din ţările asiatice scăldate de Pacific(China, India, Japonia şi ,,tigrii asiatici”)a provenit după anul 2001 circa 55 % din noua producţie mondială, cu alte cuvinte,, surplusul” care s-a realizat comparativ cu anul precedent(2000). Dacă acestei Asii dinamice i se adaugă America de Nord se ajunge la 70 % din noua producţie mondială, în timp ce dintr-o Europă Occidentală destul de puţin dinamică-deşi este global a doua zonă economică a planetei-provine nu mai mult decât 11-12 %.
Din cauza crizei actuale, potrivit celor mai recente proiecţii ale Fondului Monetar Internaţional (FMI), în 2009 producţia mondială se va reduce cu 1,1 % ca urmare a regresului apăsător al zonei auro şi în mai mică măsură al SUA. Ţările dinamice din Asia vor creşte cu 6,2 %.
Suntem martori ai inversării” polilor economici” ai lumii. După aproximativ 200 de ani în care creşterile productive şi realizările tehnologice s-au produs preponderent în ţările din proximitatea Atlanticului de Nord, acum nu numai centrul activităţii productive, ci şi cel al tehnologiei şi cercetării ştiinţifice se deplasează spre ţările cu ieşire la Pacific (şi parţial la Oceanul Indian). Noua Asie pe care Barack Obama o are în faţă nu este aceea care produce tricouri, tenişi, prosoape ori maiouri la preţuri foarte mici, ci aceea ale cărei exporturi electronice reprezintă mai mult decât dublul celor americane, care poate construi trenuri de mare viteză şi trimite astronauţi în spaţiu şi care creează peste jumătate din software-ul lumii. Într-o carte recentă, reputatul futurolog francez Alain Minca a formulat ipoteza că în scurt timp toate premiile Nobel vor fi decernate unor asiatici. Noua geopolitică americană se întemeiază pe conştientizarea acestei situaţii, porneşte de la voinţa SUA de a participa-fără a mai invoca dimensiunea superioară a economiei americane care cu siguranţă este colosală, este, totuşi, destinată ca în scurt timp să fie ajunsă din urmă de China-la acest orizont nou şi la perspectivele ce se deschid Americii şi lumii. Instrumentul geopolitic cel mai probabil de colaborare socio-economică va fi un sector industrial care nu există, cel energetico-ambiental, în care converg tehnologii diferite şi care va determina o scădere puternică a importanţei economico-politice a sectorului petrolier. Datorită caracterului puternic inovator al acestei posibile şi dificile politici industriale la nivel mondial, America şi Asia au refuzat demonstrativ şi provocator să fie îngrădite a priori la conferinţa privind clima de la Copenhaga, puternic dorită mai cu seamă de europeni. Europa, pentru prima dată din vremuri imemorabile, nu este nici măcar formal invitată la masa celor mari. În faţa unui astfel de dinamism geopolitic şi anverguri de viziuni, Europa redescoperă că este bătrână, obosită şi divizată. A fost suficientă opoziţia încăpăţânată a unei mâini de irlandezi şi a preşedintelui Cehiei pentru a bloca pentru mult timp un proiect de constituţie care fără îndoială nu este cel mai elevat exemplu al acestui tip de democraţie pe care europenii o consideră adesea un produs superior al civilizaţiei lor. În cadrul ţărilor luate fiecare în parte, o multitudine de interese geopolitice şi socio-economice-desigur legitime dar minoritare-frânează transformări care ar putea întradevăr să garanteze locuri de muncă pentru tineri şi pensii pentru cei îndreptăţiţi: opozanţii vitezei mari, agricultorii pe străzile de la Bruxelles, hamalii din porturi, membrii ordinelor profesionale care nu agrează concurenţa au făcut să prevaleze o viziune,, scurtă” în locul celei,, cu bătaie lungă”, adoptată în Pacific. Se va discuta, acolo, despre viitorul tuturor, inclusiv al europenilor, dar fără ei. Apropiatul ,,guvern” european(încă lipsit de puteri reale) are o sarcină foarte dificilă, iar în cadrul său, mandatul de ministru de externe va fi crucial, într-un crâmpei de timp al istoriei umanităţii, când se vrea un viitor economic şi geopolitic al terrei fără Europa.
Prof.univ.dr. Grigore Drondoe
