Băleşti a pierdut cu Şirineasa!

690

Formaţia gorjeană Internaţional Băleşti nu a reuşit să adune vreun punct în primele trei etape din Liga a 3-a. Elevii lui Dan Vasilică au fost învinşi, la Petroşani, de către ACS Şirineasa (3-1), o formaţie cu pretenţii la promovare. “Din moment ce ne-au învins, probabil că sunt peste noi. Nu mai contează alte aspecte, dar rămâne de văzut la finalul campionatului unde se vor situa. E prematur să vorbim de o echipă ca şi promovată, sau de alta deja retrogradată, cum vorbesc unii de noi. La fel ca şi în precedentele meciuri, atitudinea băieţilor m-a mulţumit total. În ultimele secvenţe ale partidei, chiar dacă nu mai aveam şanse la egalare, făceam pressing, încercam să marcăm. E un lucru bun că nu renunţăm la luptă indiferent de minut şi scor, avem speranţe pentru viitor”, a declarat Vasilică. Tehnicianul gorjean a mai spus că nu se teme de retrogradare, dar echipa sa trebuie să elimine anumite erori. “În primul rând, nu trebuie să mai primim goluri, de marcat ne descurcăm. Facem nişte greşeli copilăreşti, iar acestea trebuie eliminate. Retrogradarea este exclusă. O să terminăm în prima parte a campionatului, aş vrea chiar podiumul. Sunt trei înfrângeri. Două la debut, când căutam formula cea mai bună, şi una pe terenul liderului. Ştim cu toţii cât s-a investit în Şirineasa. La 1-1 puteam să omorâm jocul, dar nu ne-a interesat acest lucru. Nu antrenez autobaza sau statul cu fundul în poartă. Trebuie să corectăm greşelile pe acest model de joc ofensiv”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.