Avansări în grad de Ziua Poliţiei

368

Zeci de poliţişti gorjeni au fost avansaţi ieri în grad, cu prilejul Zilei Poliţiei Române. Printre aceştia se numără şi Daniel Feţanu, adjunctul şefului IPJ Gorj, care a fost avansat, înainte de termen, la gradul de comisar.

Ziua Poliţiei Române a însemnat în acest an avansări în gradul profesional următor pentru zeci de poliţişti din cadrul IPJ Gorj. Este vorba de 35 de ofiţeri şi 42 de agenţi de poliţie. Dintre cei 35 de ofiţeri, 5 au fost avansaţi în gradul de comisar-şef de poliţie, 5 în gradul de comisar de poliţie, 4 în gradul de subcomisar de poliţie, 16 la gradul de inspector principal de poliţie şi 5 la gradul de inspector de poliţie.

Adjunctul IPJ Gorj, avansat la excepţional
Printre ofiţerii avansaţi ieri în grad se numără şi Daniel Feţanu, împuternicit adjunct al şefului IPJ Gorj.
Prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne, Daniel Feţanu a fost avansat înaintea îndeplinirii stagiului minim la gradul de comisar de poliţie pentru merite deosebite în îndeplinirea sarcinilor profesionale.
Tot înaintea îndeplinirii stagiului minim au fost avansaţi la gradul de agent-şef principal Nicolae Cimpoeru (Poliţia oraşului Ţicleni) şi Ovidiu Dafinescu (Poliţia oraşului Novaci).
Ceremonia de avansare în grad s-a desfăşurat ieri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, în prezenţa prefectului judeţului Gorj, Ion Claudiu Teodorescu, şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here