Aşa cum promiteam cititorilor noştri, odată cu topirea zăpezii şi intrarea în perioada ce vesteşte nu peste mult timp anotimpul estival am vrut să ştim mai multe despre felul cum sunt gestionate resturile menajere şi din construcţii la nivelul comunităţilor locale şi dacă au vreun efect campaniile de conştientizate a populaţiei legate de interzicerea aruncării la întâmplare a deşeurilor ce provin din gospodăriile populaţiei. Nu de altceva, dar sunt o grămadă de aşa zişi cunoscători la de toate (dar în realitate în nimic) care se agită de mama focului având din gură rezolvări la toate problemele (cu condiţia să nu-i pui pe ei să facă ceva).
Un cunoscut mă anunţa mai zilele trecute că dacă vreau să fac fotografii cu cascada de la Mănăstirea Tismana (cunoscută mai ales datorită faptului că Nicodim a căutat-o ca locul ce i-a apărut în vis pentru a înălţa mănăstirea cu acelaşi nume) atunci ar fi cel mai bun moment să o fac. Într-adevăr odată cu topirea zăpezilor şi ploile din ultima perioadă, cascada arăta întocmai ca în vechile stampe ce înfăţişau mănăstirea împreună cu peisajul din jur.
Venind spre oraş am luat-o pe traseul pe sub munte mai precis prin Gornoviţa (nume ce a dat denumirea unui întreg fenomen de eroziune carstică existent, cunoscut la nivel naţional şi nu numai drept Platoul Gornoviţa desfăşurat în două trepte), Topeşti (unde se află cea mai întinsă pădure de castani comestibili din ţară şi este în derulare un program menit să combată o boală a acestora care se manifestă prin uscarea accentuată a arborilor), iar după parcurgerea unei porţiuni de un pitoresc aparte să ajung la Boroşteni (unde în apropiere mai precis la Peştera Cioarei au fost descoperite rămăşiţe ale vieţii omului pe acele locuri spun unii cele mai vechi din Europa) şi unde cunoscuta Piatră a Boroştenilor veghează locurile întocmai ca un bastion, iar mai apoi prin Peştişani spre oraş.
Ei, dar toate aceste adevărate sanctuare ale naturii aflate pe plaiul Jiului de Sus sunt umbrite de neglijenţa, ori indiferenţa, ori cum vreţi să-i spunem a unora dintre semenii noştri care nu înţeleg că nu se pot arunca resturile din gospodărie ori în urma unor construcţii la întâmplare care pe unde apucă. Astfel, pe drumul de sub munte maldăre de resturi stau aruncate aproape de marginea drumului urâţind peisajul. Ţigle, cărămizi şi nu în ultimul rând resturi ori veritabile bucăţi de tub de beton ori mozaic sparte sau haine vechi nevândute prin sate de Coleusul ambulant stau pe marginea drumului ca nişte veritabile cicatrici ce urâţesc întreg peisajul. Păcat încă o dată de mizeria existentă acolo dar poate se sesizează ecologiştii şi programează o acţiune de curăţare a zonei chiar dacă nu se 
apropie Ziua Mediului şi nu o să vină mass-media să-i filmeze ca să se vadă „pe sticlă” ori la ziar. Ori poate administraţia locală de care aparţine zona (se poate localiza după numărul de pe stâlpul aflat în cadru – Vâlcele 135) ori să trimită oameni (din cei care prestează pentru comunitate) care să cureţe perimetrul.
Mizerie am întâlnit şi în pădurea aflată între Cantonul Bâlţii şi Arcani. Tot felul de lucruri aruncate de la sticle goale, la tot felul de cutii cu forme care de care mai ciudate şi nu în ultimul rând un fel de pamperşi pentru bătrâni aruncaţi prin pădure. Un perimetru unde în zilele caniculare ce nu sunt departe am putea opri la umbră fie chiar pentru câteva minute, a fost transformat în groapă de gunoi unde întâlneşti lucruri ce nu ar avea ce căuta pe acolo şi care (după părerea mea) au fost aruncate din maşini cel mai adesea la adăpostul întunericului.
„Ne furăm singuri căciulile” cuget şi eu. „Ce ne-am face dacă (să zicem) un grup de turişti străini vor vrea să viziteze de exemplu Topeştiul (care are şi titulatura de sat european) iar după aceea vor să ajungă la Peştişani ori Hobiţa pe drumul de sub munte”? Ne-am face de…… (ştiţi dumneavoastră cum se spune pe româneşte). Şi asta numai pentru faptul că unii dintre membrii comunităţilor nu au înţeles că în contextul actual nu mai este permisă depozitarea ori aruncarea la întâmplare a deşeurilor, la ora actuală existând proceduri ori programe la nivel local care să preîntâmpine aceste apucături ce denotă lipsa de respect atât faţă de vecini, cât şi de comunitatea în care vieţuiesc.
Mugurel PETRESCU
