2 – Agrișul – 1
1 – Importanța culturii – constă în aceea că este o plantă rustică, puțin pretențioasă, se poate cultiva mai sus de arealul pomilor fructiferi, acolo unde aceștia nu ar da rezultate. Fructele proaspete conțin 0,6% proteină, 1,4% acizi organici, 8% zaharuri, 0,6% cenușă și 87 % apă. În 100 gr agrișe se găsesc 40 mg fosfor, 36,4 mg calciu, 18,4 mg potasiu, 15 mg magneziu, 30 mg vitamina C, 0,1 mg vitamina B2, 0,02 mg vitamina B1 și multe altele. Agrișele se consumă atât proaspete, dar mai ales prelucrate ca gem, peltea, dulceață, vin, suc etc. Spre deosebire de alte fructe, agrișele pot fi prelucrate și crude, verzi.
2 – Particularitățile biologice – constau în faptul că agrișul crește ca tufă cu înrădăcinare mai profundă, deci este mai rezistent la secetă. Rădăcinile sunt subțiri, puternic ramificate, pătrund în sol până la un metru adâncime. Tulpinile pornesc din colet, se ramifică, dar primii doi ani nu rodesc, ci devin ramuri de schelet. Nici ramurile pornite din mugurii laterali din porțiunea bazală a tulpinilor nu rodesc. În timp ponderea mugurilor de rod crește astfel că ating vârful de producție după 4 – 5 ani și îl mai mențin încă 6 – 7 ani. Primăvara din mugurii de rod (mixti) se dezvoltă un lăstar scurt și un ciorchine cu 1 – 3 flori. Mugurele din vârf prelungește lăstarul, iar cei laterali dau rod. La baza frunzelor se află ghimpi bi- sau trifurcați, mai deși la bază și mai rari spre vârf. Înfloritul începe primăvara foarte devreme, dar decurge lent și astfel este puțin afectat de înghețurile de primăvară. Fructul este o bacă sferic-alungită de 1 – 4 cm diametru, cu pielița mai mult sau mai puțin pufoasă (funcție de soi). Fructele unei tufe se coc simultan.
3 – Cerințele față de mediu relevă faptul că agrișul este mai sensibil la excesul de apă și mai rezistent la secetă. El reclamă soluri acide (pH-ul = 4,6 – 4,8), dar dă rezultate și la solurile mai puțin acide.
4 – Principalele soiuri cultivate sunt :
Lady Delamere cu fructe mari (7,2 gr) ovoid-alungite, uniforme, cu pielița subțire, cu puțini perișori sau deloc, verde-deschis, pulpă consistentă, foarte suculentă, slab aromată, dar gustoasă. Formează tufe mari, cu numeroși ghimpi. Nu suportă sulful în tratamente. Este un soi productiv.
Rezistent de Cluj cu fructe mijlocii (3 – 5 gr), oval-alungite sau sferice, pielița verde-deschis cu nuanțe gălbui, de obicei fără perișori, dar acoperită de pruină. Pulpa este verde-deschis, suculentă, dulce-acidulată, cu aromă pronunțată și gust plăcut. Formează tufe viguroase.
Someș cu fructe mijlocii (4,3 gr), invers-ovoide, de culoare verde-pal cu nuanță gălbuie. Pielița este semigroasă, de obicei fără perișori sau cu peri foarte rari, transparentă, cu luciu slab. Pulpa este foarte gustoasă, dar nearomată, tufele foarte productive și rezistente la făinarea americană.
Zenit cu fructe mijlocii sau mari (4,3 – 7,5 gr) ovale, uniforme de culoare verde-pal. Pielița este subțire, transparentă, glabră sau cu perișori puțini. Pulpa este foarte gustoasă și de bună calitate. Formează tufe mari, productive și este rezistent la făinarea americană.
White Smith – probabil cel mai valoros soi european, cu fructe mari (7,8 gr), ovoide sau oval-alungite, cu pielița subțire, galben-verzui, semitransparentă. Pulpa este fermă, gustoasă, dulce-acrișoară și cu aromă plăcută. Formează tufe mari, ramificate, este productiv, dar sensibil la bolile foliare.
5 – Producerea materialului săditor se poate face prin altoire, butășire, despărțirea tufei, marcotaj sau semințe (doar în scopuri genetice). Cea mai uzitată metodă este cea prin marcotaj (prin mușuroire) în marcotiere speciale, mai rar în plantațiile comerciale. Înmulțirea prin butași (verzi sau lignificați) este cea comună tuturor arbuștilor fructiferi. Altoirea se face primăvara devreme, înainte de pornirea mugurilor, pe portaltoi de Rubes aureus mai înalți cu 10 cm decât trunchiul viitoarei plante. Aici se aleg doi lăstari cu poziție superioară, iar ceilalți se elimină de la inserție. Lăstarii aleși sunt portaltoi și se altoiesc în luna mai cu vârfuri de lăstari altoi lungi de 5 – 10 cm cărora li se elimină frunzele bazale, iar celor din vârf li se scurtează la jumătate limbul. Unul din lăstarii portaltoi, cel din poziția superioară, se scurtează deasupra unei frunze și se despică pe o lungime de 2 cm. Baza lăstarului altoi se taie în pană de 1,5 – 2 cm lungime și se introduce în despicătura altoiului după care se leagă strâns cu rafie sau fâșie plastică. Peste două săptămâni se verifică prinderea. Cel de-al doilea lăstar portaltoi, folosit pentru a trage seva portaltoiului, se elimină după pornirea în creștere a lăstarului altoit. Dacă primul altoi nu s-a prins se va altoi celălalt lăstar portaltoi. Se mai poate altoi vara (15 iulie – 10 septembrie) sub coajă în zona țesuturilor lignificate ale portaltoiului. Primăvara deasupra altoiului se reține un cep și se elimină toți ceilalți lăstari, se leagă de cep altoiul prins și apoi se slăbește legătura de la altoire. În iulie se elimină și cepul. Se protejează fitosanitar tinerele plante.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI
