APIA demarează o nouă sesiune de alocări de fonduri pentru crearea de suprafețe împădurite

565

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Gorj va lansa săptămâna viitoare, mai precis pe 21 august, cea de-a doua sesiune privind Schema de ajutor de stat “Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite”.

Valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect acordat în baza schemei de ajutor de stat, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1 și Primei 2, după caz, plătite pe durata de aplicare a contractului de finanțare, este de 7 milioane euro. Alocarea financiară pentru sesiunea 2/2017 privind Schema de ajutor de stat “Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” este de 50 milioane euro, iar perioada de primire a cererilor de sprijin va fi 21 august — 6 octombrie 2017.
APIA precizează că, înainte de depunerea cererii de sprijin, solicitantul sprijinului trebuie să parcurgă etapele de identificare a suprafețelor care urmează a fi împădurite în IPA Online, de elaborare a proiectului tehnic de împădurire și de obținere a avizului pentru proiectul tehnic de la Garda Forestieră.
De asemenea, după publicarea pe site-ul APIA a Ghidului solicitantului aprobat prin Ordinul ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), potențialii beneficiari pot solicita Centrelor Județene APIA eliberarea Notei de constatare și identificare a suprafețelor de teren destinat împăduririi în sistemul IACS — LPIS gestionat de către Agenție care stă la baza întocmirii proiectului tehnic de împădurire.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.