APAREGIO are de recuperat datorii de 8 milioane lei

402

Târgujienii uită să-şi plătească apa pe care o consumă. Cel puţin asta reiese din datoriile înregistrate la APAREGIO, care, la ora actuală se ridică la 8 milioane de lei. Jumătate din această sumă provine de la asociaţiile de proprietari, restul de la case şi instituţii.

Întârzierile privind achitarea facturii de apă au făcut ca la ora actuală APAREGIO să aibă de recuperat nu mai puţin de 8 milioane lei noi. Pentru a-i determina pe rău-platnici să îşi plătească datoriile, conducerea societăţii de furnizare a apei potabile a trecut la măsuri precum sistarea. „Astăzi avem două blocuri sistate de la furnizarea apei din cauza datoriilor. Este vorba despre asociaţia 188 şi asociaţia 52; la 188 avem un bloc cu o scară, iar la asociaţia 52 este vorba despre blocul de garsoniere. Datoriile totale pe APAREGIO erau 8 milioane de lei, dintre care jumătate la asociaţiile de proprietari, restul la case, instituţii şi aşa mai departe”, a confirmat Ion Popescu, directorul general al SC APAREGIO Târgu-Jiu.
Nu doar asociaţiile de proprietari au datorii la APAREGIO, ci şi cetăţenii care locuiesc la case, dar şi instituţiile publice. Conducerea societăţii de furnizare a apei face un apel către târgujieni rugându-i să-şi achite datoriile pentru a nu rămâne fără apă la robinete.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here