Animale prinse sub un acoperiş

410

animale moarte (1)Un acoperiş prăbuşit peste câteva zeci de animale a ucis 15 dintre acestea, pompierii muncind timp de patru ore pentru scoaterea acestora de sub dărâmături.

Bovinele şi porcinele erau adăpostite de un cetăţean într-o clădire fost sediu al CAP-ului din satul Poiana, comuna Turburea.

Acoperişul clădirii, care are aproximativ 550 de metri pătraţi, a căzut din cauza greutăţii zăpezii, starea sa iniţială oricum fiind una destul de proastă, fiind vorba despre o clădire veche. Mai exact este vorba despre fostul sediu al CAP-ului, care are o structură învechită. „Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Gorj a fost solicitat să intervină în comuna Turburea, sat Poiana, la sediul fostului C.A.P. animale moarte (3)al comunei, pentru salvarea a aproximativ 50 animale (40 bovine şi 10 porcine), proprietatea lui Marius O.”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Mihai Avramescu.
Intervenţie de patru ore
Pentru a scoate cele 50 de animale de sub dărâmături a fost nevoie de intervenţia unui autocamion cu şapte subofiţeri din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni. Aceştia au fost ajutaţi şi de voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Turburea. Intervenţia a durat nu mai puţin de patru ore timp în care pompierii s-au luptat cu dărâmăturile dar şi cu animalele speriate care se zbăteau să se salveze. Au fost salvate 35 de animale, mai exact 25 bovine şi 10 porcine, restul de 15 fiind scoase deja moarte de sub acoperişul prăbuşit.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here