Situație inedită pentru un gorjean din Drăguțești, de 46 de ani, care vinerea trecută a ajuns la spital cu o plagă prin împușcare, deși omul nu are armă și nici permis de port-armă. A ajuns totuși la Spitalul din Bumbești Jiu, el îndreptându-se, de fapt, spre Petroșani, asta deși era mult mai aproape de spitalul de la Târgu Jiu, unde a și ajuns în cele din urmă. Bărbatul a plecat de acasă cu fratele său, dar în drumul spre Petroșani nu a mai suportat durerea și, ca urmare, s-a oprit la Bumbești Jiu, unde a fost examinat de medici, aceștia constatând că e nevoie de o operație urgentă, glonțul fiind încă în corpul victimei.
Cum a ajuns glonțul în abdomen încă nu a fost stabilit cu exactitate, dar e cert că acesta le-a spus medicilor că joi seara fusese la pescuit pe malul Jiului. Atunci ar fi făcut un foc și, ca din întâmplare, a găsit un cartuș, căruia i-a dat un picior ca la o minge de fotbal, iar cartușul a ajuns în foc și, astfel, a fost detonat și glonțul, care a avut o traiectorie direct spre zona inghinală a gorjeanului. Bărbatul a fost trimis la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu pentru a fi operat, polițiștii deschizând o anchetă pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs incidentul, povestea care le-a fost relatată fiind destul de greu de crezut, mai ales că pe o vreme ca cea din aceste zile nu e doar greu să faci focul cu lemne umede, dar să mai și găsești un cartuș al cărui glonț să te nimerească direct în abdomen…pare a fi o glumă vânătorească.
Gelu Ionescu
dar cu domnul Morie de la Sadu nu facem nimic???e cel mai corupt politist care a fost vreodata in acest oras.Este marioneta lui Fane Dogaru de la Castru