Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au amendat zilele trecute alte două primării din judeţ. După ce acum două săptămâni au fost amendate cu câte 15.000 de lei fiecare primăriile Bengeşti-Ciocadia şi Ciuperceni, acum amenzile au fost aplicate şi primăriilor Urdari şi Bălăneşti.
În cazul celei din urmă, sancţiunea a avut o valoare de 15.000 de lei şi a fost aplicată pentru gestionare necorespunzătoare a deşeurilor. „La Bălăneşti am găsit deşeuri abandonate într-un pârâu cu debit nepermanent, iar la Urdari amenda a fost de 50.000 de lei deoarece autorităţile de acolo nu realizaseră măsurile impuse de noi cu ocazia controalelor anterioare”, a declarat Simona Cornea, comisar în cadrul Gărzii de Mediu Gorj. Alături de cele două primării, săptămâna trecută a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei o societate comercială din Târgu-Cărbuneşti. Motivul sancţiunii a fost abandonarea de deşeuri în locuri nepermise.
I.P.