3 – Alunul – 8
13 – Păstrarea alunelor trebuie să fie precedată de o sortare care să elimine toate impuritățile, alunele bolnave, atacate de dăunători, rănite. Sortarea se face pe destinații, consum proaspăt sau industrializare și presupune și calibrarea după standardele proprii fiecărei țări. Alunele verzi se păstrează în camere frigorifice, la +2 grC și umiditate de 80 % doar timp de 2 – 3 săptămâni după care acestea se alterează. Alunele uscate se usucă în prealabil la 5 – 6 % umiditate în jet de aer cald la 35 – 40 grC timp de 4 – 6 zile sau la soare. În depozite alunele în coajă se păstrează pe rafturi cu podeaua perforată, în strat gros de 10 – 12 cm cu ventilație și umiditate a aerului de 65 % și temperatura constantă de 21 grC timp de 2 – 3 ani. Alunele decorticate – sâmburii – se pot păstra în condiții similare, dar 1 – 2 ani. Înainte de depozitare sâmburii se trec după decojire prin temperaturi ridicate (90 – 120 grC timp de 45 – 10 minute pentru a evita alterarea rapidă a lor. Periodic fructele se răvășesc în stratul de păstrare. Când fructele s-au alterat sâmburii au gust rânced și o culoare galben – murdar.
14 – Valorificarea se poate face pentru consum proaspăt sau pentru industrializare, mai ales în producerea ciocolatei, așadar ele trebuie să aibă forma și mărimea specifice acestor destinații. La nivel mondial doar 10 – 15 % din producție este destinată consumului proaspăt. Consumul proaspăt presupune fructe frumoase, mari, alungite, cu sau fără pelicula care le acoperă. Pentru industrializare sâmburii trebuie să fie mai mici, rotunzi uniformi ca dimensiuni. La ora actuală cererea de alune de pădure (așa sunt cunoscute ele chiar dacă provin din cultură) este de cel puțin trei ori mai mare decât oferta pieții. Iată ce oportunități deosebit de profitabile are această cultură.
1 – Afinul – 1
Declanșă începând cu acest număr o nouă serie de articole prin care ne propunem să aducem în atenția celor interesați importanța extraordinară pentru alimentație și sănătate a arbuștifor fructiferi ce se cultivă în țara noastră. Vom prezenta aceste culturi în ordine alfabetică.
1 – Importanța economică a afinului este așa de mare încât oamenii de știință americani au creat soiuri pe tufă înaltă din afinul sălbatic –Vaccinum mirtyllus – care se cultivă cu succes și la noi. Desigur plantele de cultură sunt inferioare calitativ celor sălbatice din zona de munte unde formează adevărate poiene, dar dau producții mai mari și sunt mai ușor de recoltat și păstrat. Fructele – afinele – sunt bogate în zaharuri, vitamine, săruri minerale, tananți ș a. Se consumă atât în stare proaspătă, cât și prelucrate sub formă de afinată, dulceață, jeleu, lichior, sirop, suc etc. frunzele și lăstarii tineri conțin acizii chininic, miristic, palmitic ș a, arbustină, ericolină, riboflavină, tiamină, vaccinină și multe alte substanțe utilizate în industria farmaceutică. Fructele și frunzele se pot folosi în tratarea unor afecțiuni ale stomacului și intestinului, ale aparatului urinar, în diabet, în ameliorarea și creșterea acuității vizuale și foarte multe alte afecțiuni. Este o cultură foarte căutată la export.
2 – Particularități biologice: afinul de cultură (pe acesta îl vom trata noi) este un arbust tufă cu tulpini înalte de 1 – 3 m și sistem radicular fasciculat ale cărui rădăcini fine pătrund în sol doar până la 40 cm și se întind lateral pe o distanță mai mică de un metru. Tulpinile din tufă rodesc bine până pe la 5 – 6 ani după care randamentul scade și trebuie eliminate. Florile apar în luna mai (după înfrunzit) și sunt grupate 6 – 20, mai frecvent 6 – 8, în raceme, ciorchini. Se deschid eșalonat începând de la baza ciorchinelui. Înfloritul durează 3 – 4 săptămâni. Fructele, bacele, se maturizează și ele eșalonat, după 7 – 8 săptămâni de la terminarea înfloritului și sunt cu atât mai mari și aspectuoase cu cât în plantație se cultivă mai multe soiuri pentru o mai bună polenizare, deși planta este autofertilă. Fructificarea începe chiar din anul plantării, dar producția este relativ mică (cam 1 kg / tufă) până la vârsta de 5 – 6 ani după care ajunge la 3 – 5 kg / tufă. Fructele au formă sferică sau sferic-turtită, culoare de la albastru-deschis la albastru-închis și sunt acoperite cu pruină. Pulpa fructelor de cultură este de culoare deschisă, sucul este incolor (foarte intens colorat la cele sălbatice) și conține 15 – 60 semințe care nu influențează însă gustul fructului. Acesta variază de la dulce la dulce-acidulat cu aromă specifică. Coacerea se face eșalonat, tot așa cum s-a făcut și înflorirea.
3 – Cerințele față de mediu clasifică afinul ca o cultură de climat răcoros care deși suportă semiumbra dă rezultate mai bune prin iluminare directă. La apt cel mai imotemperatură are pretenții modeste, temperatura medie anuală de 7,8 – 8,5 grC, cu 15 – 17 grC în perioada de vegetație și până la -25 grC în repausul vegetativ, condiții diferite și în funcție de soi. Lumina are un rol important în perioada înfloririi și legării fructelor și mai puțin important apoi. Umiditatea este mult mai importantă în toată perioada de vegetație, zonele cu multă zăpadă fiind mai favorabile căci protejează plantele împotriva gerurilor și asigură apa la pornirea în vegetație. Solul constituie de fapt cel mai important factor natural de cultură căci trebuie să aibă un pH de 4,8 – 5,5 , să fie bine structurat, fertil, bine aprovizionat cu apă și cu o bună aerație. Cele mai bune sunt cele brune, acide, cu textură mijlocie, un bun drenaj activ și fără gleizare pe o adâncime de până la 50 cm. Factorul cu adevărat limitativ este reacția solului care trebuie să fie neapărat acidă. Solul trebuie să mai conțină 3,5 – 4,0 % humus.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion Velici
