Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale – Unitatea Teritorială 145, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de paznic, compartiment Paza PSI din cadrul A.N.R.S.P.S. – U.T. 145, localitatea Țâțăreni.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; cunoaște limba română, scris și vorbit; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: deţinerea de studii generale – absolvent cu certificat de capacitate / de absolvire a învăţământului de 8 ani sau 10 ani; să fie atestat profesional conform Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare. Sunt exceptate de la obligaţia certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională persoanele care deţin un certificat de competenţe profesionale, dobândit potrivit legii şi care fac dovada că au avut calitatea de poliţist sau cadru militar ori au avut, pentru o perioadă de cel puţin un an, calitatea de soldat sau gradat voluntar.
Concursul, stabilit pentru 23 februarie
Gorjenii care îndeplinesc aceste cerinţe şi îşi doresc să participe la concurs, trebuie să ştie că după promovarea concursului vor obţine autorizaţia de acces la informaţii clasificate, nivel “Secret de Serviciu”. Ziua de 4 februarie 2015, ora 16.00 este data limită pentru depunerea dosarelor, urmând ca proba scrisă să aibă loc pe 23 februarie, de la ora 10:00, iar interviul să fie susţinut două zile mai târziu, la ora 09:30.
Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae. Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Izabella Molnar