Accidente rutiere, soldate cu victime

407

Pe parcursul zilei de sâmbătă, poliţiştii din judeţul Gorj, s-au confruntat cu trei accidente rutiere. La unul dintre ele, şoferul vinovat a părăsit locul accidentului, iar la un altul s-a refuzat recoltarea probelor biologice.

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Câlnic, au fost sesizaţi, sâmbătă seara, la orele 23:04, prin apelul de urgenţă 112 , cu privire la faptul că pe raza comunei Leleşti, a avut loc un accident rutier soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a constatat că şoferul unui autoturism, în vârstă de 33 ani, din comuna Leleşti, oprise în afara părţii carosabile. În timp ce se afla în apropierea autovehiculului, acesta a fost acroşat de autoturismul condus de către un bărbat de 40 ani, din comuna Drăguţeşti. În urma accidentului şoferul din Leleşti a fost accidentat uşor, fiind transportat la Spitalul Judeţean Gorj pentru acordarea îngrijirilor medicale. Bărbatul de 40 de ani a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât şi recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii efectuează cercetări faţă de şoferul din Drăguţeşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi refuz de recoltare a probelor biologice.

A refuzat recoltarea probelor

Poliţiştii Postului de poliţie Crasna au fost sesizaţi, tot sâmbătă, de către o tânără de 21 ani, din localitate, despre faptul că în timp ce se deplasa pe raza localităţii Crasna, autoturismul său a fost tamponat de un alt autoturism, ce se deplasa din sens opus şi că şoferul acestuia a părăsit locul accidentului. Un echipaj de poliţie a oprit autovehicolul pe raza oraşului Novaci, în satul Pociovaliştea. La volan a fost identificat un bărbat de 56 ani, din oraşul Novaci. În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o concentraţie de 1,27 mg alcool pur în aerul expirat. Deşi avea obligaţia de a accepta să fie condus la o unitate medicală unde să îi fie recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, conducătorul auto a refuzat. Tânăra de 21 de ani a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Bărbatului de 56 ani i-a fost reţinut permisul de conducere, poliţiştii întocmind pe numele său şi un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de cercetare penală şi refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În dimineaţa zilei de sâmbătă, în localitatea Rovinari, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală uşoară a unui conducător de moped. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 79 de ani, din comuna Fărcăşeşti, în timp ce conducea un moped, din direcţia Rovinari în direcţia Târgu-Jiu, ajuns în apropierea unei staţii PECO, a oprit lângă bordura din partea dreaptă a sensului său de mers pentru a da prioritate de trecere autovehiculelor ce circulau din sens opus, acesta intenţionând să vireze stânga pentru a intra în staţia PECO. La plecarea de pe loc, virând stânga, conducătorul mopedului nu s-a asigurat corespunzător şi a fost acroşat de autoturismul condus de P.G., de 38 ani, din oraşul Rovinari, care circula în aceeaşi direcţie de mers. Conducătorul mopedului a suferit leziuni corporale uşoare. A fost transportat la spital, însă a refuzat internarea. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here