Accident mortal la Prigoria

518

Doi bătrâni din comuna Prigoria au fost acroşaţi de o maşină după ce au încercat să traverseze strada fără a se asigura. Unul dintre pietoni a murit înainte a ajunge la spital iar celălalt a fost rănit. Pe numele conducătorului auto implicat în accident a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Accidentul de circulaţie s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în jurul orelor 01:55, pe raza comunei Prigoria. Potrivit poliţiştilor, cei doi bătrâni nu s-au asigurat înainte de a încerca să traverseze strada şi au fost acroşaţi de un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 21 de ani din Târgu-Jiu. Din nefericire, unul dintre cei doi bătrâni nu a mai apucat să ajungă la spital. „Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au constatat că B.M., de 21 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 675B, din direcţia Prigoria în direcţia Albeni, a acroşat şi accidentat pe Ş.V., de 74 ani, şi Ş.L., de 72 ani, ambii din comuna Prigoria, pietoni care se angajaseră în traversarea străzii fără să se asigure. Ulterior, Ş.V., de 74 ani, a decedat în timp ce era transportat spre Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a anunţat Romina Dochian, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier şi stabilirii răspunderii judiciare, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here