Accident în Defileul Jiului

440

Un alt accident de circulaţie a avut loc luni, pe D.N. 66, la limita cu judeţul Hunedoara. Şoferul unui autoturism nu a respectat semnificaţia indicatorului „Drum îngustat” a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară. În urma impactului, a rezultat accidentarea şoferului autoturismului, care a fost transportat la spitalul din Petroşani pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

În după-amiaza zilei de 21 octombrie, Poliţia Oraşului Bumbeşti-Jiu a fost sesizată de un participant la trafic cu privire la faptul că pe D.N. 66, în Defileul Jiului, la limita cu judeţul Hunedoara, s-a produs un accident de circulaţie cu o victimă. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 49 ani, din comuna Zătreni, judeţul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 66, în afara oraşului Bumbeşti-Jiu, din direcţia Petroşani în direcţia Târgu-Jiu, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Drum îngustat”, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar din sens opus de P.M., de 34 ani, din municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În urma impactului a rezultat accidentarea conducătorului autoturismului, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Petroşani pentru acordarea de îngrijiri medicale. Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă pentru lămurirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here