Trei persoane au ajuns săptămâna trecută la spital, în urma unui accident de circulaţie produs din cauza unei căprioare care a sărit în faţa unui autoturism.
Accidentul a avut loc vineri după-amiaza, pe raza oraşului Târgu-Cărbuneşti. Căprioara a sărit în faţa unui autoturism iar şoferul acestuia, încercând să o evite, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a constatat faptul că U.I., de 57 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă la dreapta, i-a sărit în față o căprioară şi, în încercarea de a o evita, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de V.O.C., de 36 ani, din comuna Stejari. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto şi a unui pasager”, a anunţat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cei trei răniţi au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Potrivit poliţiştilor, niciunul dintre cei doi şoferi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Roxana Lupu