A început a doua etapă a admiterii la licee

593

Miercuri a debutat cea de-a doua etapă a admiterii la liceu. Absolvenţii de gimnaziu care nu au reuşit să se înscrie la liceu în prima sunt aşteptaţi să-şi completeze fişele de înscriere până la data de 21 iulie. În liceele din Gorj au rămas neocupate peste 500 de locuri.

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei Naţionale, a doua etapă de admitere la liceu se va desfăşura în perioada 16 iulie – 1 august şi este destinată absolvenţilor din seria curentă şi celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la începerea anului şcolar 2014 – 2015, precum şi celor care nu au reuşit să se înscrie în prima etapă. Ieri a avut loc înscrierea candidaţilor la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă, urmând ca aceştia să susţină probele în cursul zilelor de joi şi vineri. Candidaţii care nu au participat la prima repartizare sau au rămas nerepartizaţi după prima etapă a admiterii vor completa fişele de înscriere în perioada 16 – 21 iulie, iar cei respinşi la liceele sau clasele care organizează probe de aptitudini şi cei care au susţinut probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă pe 21 iulie. La nivelul judeţului Gorj, după prima etapă a admiterii la liceu au rămas nerepartizaţi 59 de absolvenţi de gimnaziu; 36 de aceştia provin din judeţul Gorj, iar 23 din alte judeţe.

Sute de locuri libere
După prima repartizare computerizată, în liceele din Gorj au rămas neocupate 529 de locuri. Printre liceele care mai au locuri libere se numără Colegiul „Gheorghe Tătărescu” Rovinari (36 de locuri), Colegiul „Mihai Viteazu” Bumbeşti-Jiu (27 de locuri), Colegiul Auto „Traian Vuia” Târgu-Jiu (74 de locuri), Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Târgu-Jiu (54 de locuri), Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Târgu-Jiu (45 de locuri), Colegiul Tehnic Nr. 2 Târgu-Jiu (50 de locuri) şi Liceul Energetic Nr. 1 Târgu-Jiu (34 de locuri). Locuri libere pentru absolvenţii de gimnaziu mai sunt la: Colegiul Naţional „Tudor Arghezi” Târgu-Cărbuneşti (12 locuri), Colegiul Tehnic „G-ral Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu (13 locuri), Colegiul Tehnic Mătăsari (25 de locuri), Liceul Tehnologic Bustuchin (28 de locuri), Liceul Tehnologic Turceni (5 locuri), Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Peştişani (23 de locuri), Liceul Tehnologic „G-ral Constantin Şandru” Bîlta, Runcu (7 locuri), Liceul Tehnologic Baia de Fier (12 locuri), Liceul Tehnologic Bîlteni (9 locuri), Liceul Tehnologic Bârseşti (10 locuri), Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia (4 locuri), Liceul Tehnologic Roşia Jiu, Fărcăşeşti (4 locuri), Liceul Tehnologic Stoina (8 locuri), Liceul Tehnologic Ţicleni (7 locuri), Liceul Tehnologic Tismana (9 locuri) şi Liceul Tehnologic Turburea (9 locuri). Afişarea rezultatelor celei de-a doua etape a repartizării se va face pe 24 iulie. Candidaţii repartizaţi îşi vor putea depune dosarele de înscriere la licee în perioada 24 – 25 iulie. Pentru absolvenţii care nu au participat la nicio etapă de repartizare, cei nerepartizaţi în primele două etape, cei care nu s-au înscris în termenul prevăzut de metodologie sau cei care vor trece cu bine de corigenţe, se organizează cea de-a treia etapă de admitere în liceu, în perioada 1 august – 8 septembrie. În prima etapă de admitere, au fost repartizaţi în liceele din Gorj 2831 de absolvenţi de gimnaziu, 79 dintre aceştia provenind din alte judeţe. De asemenea, peste 150 de absolvenţi de gimnaziu din Gorj au optat pentru licee din alte judeţe. De exemplu, în Dolj au fost repartizaţi 115 candidaţi din judeţul nostru, alţi 39 în Mehedinţi şi 9 în Vâlcea.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.