Marin Sorescu- scriitorul fără vârstă

602

La 8 decembrie 1996, s-a stins din viață unul dintre cei mai mari scriitori contemporani, Marin Sorescu. În primăvara acelui an, la aniversarea sa, scriitorul afirma: ,,Mijlocul vieții omenești cred că este vârsta de 60 de ani. Să fie clar! Căci dacă substanțele radioactive care ne bântuie, se înjumătățesc atât de greu, de ce viața omului, urmând aceeași lege a simetriei, să nu se dubleze ușor?”
Scriitorul nu știa atunci că avea să se stingă câteva luni mai târziu. Crudă ironie, crud destin! De fapt, dacă ar fi să adunăm toți acești ani pe care i-a trăit poetul, 60 ai dramaturgului, 60 ai prozatorului, 60 ai criticului și 60 ai eseistului, am vedea că Sorescu avea la acea vreme 240 de ani. Înseamnă că, de atunci, el se afla foarte departe, în mileniul trei. În toți acești ani ce reprezintă o vârstă, Marin Sorescu a combinat un tradiționalism subtil, cu un modernism nedezrădăcinat, o modernitate artistică în poezie și teatru, capabilă să pulseze dincolo de granițele țării și ale limbii române și să facă din el un autor foarte tradus și jucat aproape în toate țările europene( și nu numai).
Sorescu este, cum se spunea pe  vremea clasicilor, un original. Alții seamănă cu el, el își seamănă numai sieși și, chiar dacă fizic nu mai este printre noi, trăiește prin opera sa. El face parte din acea categorie dificil de definit printr-o singură formulă. Poezia lui este rezultatul unui mod de a privi lumea și, implicit, literatura, ca o hermeneutică a ei. Poetul traversează o realitate, folosind, prin limbaj, mirarea, aceasta fiind atitudinea filosofică primordială și vulcanul din care țâșnesc cele patru modalități poetice soresciene: tragică, epică, parabolică și ludic-lingvistică.
Marin Sorescu s-a construit încă din tinerețe, când scria parodii, ca să se caute pe sine. El a împins cuvintele până la limita zicerii și ale gândirii, le-a adus în stare de coliziune, le-a făcut să râdă și să plângă. Dorința de a fi original în tot ceea ce a scris l-a situat pe Marin Sorescu pe o treaptă aparte a spiritualității. Poet nepereche al generației sale, dramaturg de excepție, eseist de o fermecătoare finețe și critic laolaltă, Sorescu este într-adevăr un scriitor total. El a descoperit de mic copil- în prima sa călătorie inițiatică, orașul ,,văzut de sus,,- în căruța sa moromețiană, iar acum colindă universul în căruța stelelor, luminând cu geniul său, lumea. Un scriitor mare, cu o operă pe măsură, are ce vârstă…?
Silvia Soreescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here