Universitatea ”Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu Jiu organizează concurs pentru ocuparea postului de documentarist debutant (S), pe perioadă nedeterminată în cadrul Institutului de Politici Publice, Administraţie şi Ştiinţele Educaţiei, la Departamentul de Cercetare a Dezvoltării. Dosarele de înscriere se pot depune până la data de 30 septembrie.
Pentru a ocupa un post de documentarist scos la concurs de către Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, candidaţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale, respectiv: să fie absolvent de studii universitare de licenţă şi masterat în domeniul ştiinţelor administrative şi să aibă o vechime în muncă: minimum cinci ani.
Probele concursului, în octombrie
Concursul pentru ocuparea postului de documentarist, vacant la UCB, se va organiza conform calendarului următor: 30 septembrie 2015, ora 16.00: termenul limită de depunere a dosarelor; 08 octombrie 2015, ora 10.00: proba scrisă; 14 octombrie 2015, ora 10.00: proba interviu. Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care dovedesc îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a UCB. Relaţii suplimentare se obţin la sediul Universităţii ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, , din strada Unirii, nr. 36, tel. 0253/223971, int. 115.
M.S.