Tânăr acuzat de lovire şi lipsire de libertate

464

Un tânăr din Turburea a fost pus sub control judiciar, după ce ar fi urcat cu forţa o tânără în căruţă atunci când aceasta a refuzat să meargă cu el la scăldat. Tânărul este cercetat pentru lovire şi lipsire de libertate.

Totul s-a petrecut în cursul zilei de 15 august. Tânăra a reuşit să scape sărind din căruţă în mers. A suferit însă leziuni şi a ajuns la spitalul din Filiaşi. Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor din localitate, care i-au sesizat pe cei din Gorj. “Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi cu privire la faptul că în cursul zilei, la Spitalul Oraşului Filiaşi, a fost internată o tânără în vârstă de 20 de ani, din comuna Turburea, care susţine faptul că a fost victima unei agresiuni. Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un tânăr, de 22 de ani, din comuna Turburea, a invitat-o pe tânăra în cauză să meargă la scăldat la un râu din localitate, iar când aceasta a refuzat, tânărul a urcat-o cu forţa într-un atelaj cu tracţiune animală, iar pe traseul pe DJ 661 Turburea victima a sărit din mers şi a suferit leziuni. Tânăra a fost transportată la Spitalul Nr. 1 Craiova pentru investigaţii medicale. Autorul a fost identificat la domiciliu şi condus la sediul poliţiei pentru cercetări”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal. Ulterior, faţă de tânărul de 22 de ani a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.