Termen limită pentru apicultori

498

Astăzi este ultima zi în care gorjenii îşi pot depune cererea anuală și documentele însoțitoare, în cadrul Programului Naţional Apicol (PNA) 2014-2016. Acesta a fost aprobat prin HG nr. 1050/2013 pentru aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2014 – 2016, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar.

Potrivit conducerii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj, beneficiarii care îşi pot depune cererea anuală în cadrul PNA sunt cei care: achiziţionează direct sau prin intermediul formei asociative produsele, solicită anual ajutorul financiar prin intermediul formei asociative legal constituite din care fac parte; informează forma asociativă din care fac parte, în termen de 5 zile lucrătoare, în cazul în care au loc modificări asupra statutului lor juridic. De asemenea, apicultorii gorjeni trebuie să depună la forma asociativă din care fac parte următoarele: copia facturii fiscale de achiziţie a medicamentelor şi a fundurilor de stupi pentru control sau a fundurilor de stupi antivarooa pentru combaterea varoozei, a mătcilor, roiurilor pe faguri sau familiilor de albine şi a stupilor; copia documentelor fiscale de efectuare a plăţii medicamentelor şi a fundurilor de stupi pentru control sau a fundurilor de stupi antivarooa pentru combaterea varoozei, a mătcilor, roiurilor pe faguri sau familiilor de albine şi a stupilor.
„Pentru acţiunile prevăzute în Program, termenul-limită de depunere a cererii şi a documentelor care o însoţesc este data de 1 august a fiecărui an. În cazul în care în urma controlului efectuat de reprezentanţii instituţiei noastre, se identifică neconcordanţe între informaţiile furnizate în cererea de plată, documentele justificative şi situaţia de la faţa locului, beneficiarilor li se aplică o reducere a ajutorului cuvenit cu 20%”, a declarat Constantin Negrea, directorul executiv al APIA Gorj.
Măsurile cuprinse în PNA 2014 – 2016 sunt: I. Asistenţă tehnică; II. Combaterea varoozei; III. Raţionalizarea stupăritului pastoral; IV. Măsuri de asistenţă pentru laboratoarele de analiză a caracteristicilor fizico-chimice ale mierii; V. Susţinerea refacerii efectivului de familii de albine.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here