La Direcţia Publică de Venituri Târgu-Jiu / Eşalonări la plată pentru marii datornici

599

Târgujienii care datorează bugetului de stat taxe şi impozite a căror valoare este mai mare de suma de 20.000 de lei vor putea beneficia de eşalonarea datoriilor pe o perioadă de cel mult trei ani de zile. Această hotărâre a fost adoptată la ultima şedinţă de Consiliu Local a municipiului Târgu-Jiu.

Eşalonarea la plată a impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii la bugetul local al municipiului Târgu-Jiu este acum posibilă în urma adoptării unei hotărâri de Consiliu Local. Procedura aceasta include şi eşalonarea majorărilor de întârziere de orice fel, cu excepţia celor datorate pe perioada de eşalonare.
“Pentru obligaţiile fiscale locale aferente bugetului municipiului Târgu-Jiu, administrate de Direcţia Publică de Venituri, se pot acorda, la cererea contribuabilului, înlesniri sub forma eşalonării la plată pe o perioadă de cel mult trei ani. Aceasta se aplică acelor contribuabili, persoane juridice de drept public ori privat, indiferent de modul de organizare.
Eşalonarea la plată nu se acordă pentru: obligaţiile fiscale în sumă totală mai mică de 20.000 de lei; obligaţiile fiscale care au făcut obiectul unei eşalonări deja acordate; obligaţiile fiscale administrate de Direcţia Publică de Venituri Târgu-Jiu exigibile după data eliberării certificatului de atestare fiscală; obligaţiile fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, intră sub incidenţa art. 116 din Codul de procedură fiscală, în limita sumei de rambursat/de plată de la buget. De asemenea, eşalonarea la plată nu se acordă pentru obligaţiile fiscale stabilite prin acte administrative fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, sunt suspendate în temeiul Legii contenciosului administrativ”, se arată în procedura de reglementare a acordării eşalonării la plată, întocmită de către Direcţia Publică de Venituri Târgu-Jiu.

Eşalonare de trei ani pentru suma de peste 200.000 de lei
Pentru persoanele juridice din municipiul Târgu-Jiu, perioada de eşalonare la plată va fi stabilită astfel: pentru sume cuprinse între 20.000 de lei şi 50.000 de lei perioada de eşalonare este de 12 luni; pentru suma de la 50.001 lei până la 100.000 de lei perioada de eşalonare este de 18 luni; pentru sume cuprinse între 100.001 lei şi 200.000 de lei perioada de eşalonare ajunge până la 24 luni; pentru sume de peste 200.001 lei perioada de eşalonare este de trei ani.

Regim special
Contribuabilii târgujieni care vor solicita eşalonarea la plată şi care trebuie să achite obligaţiile fiscale într-un anumit termen pentru a se menţine autorizaţia, acordul ori alt act administrativ similar, autoritatea competentă nu va revoca/suspenda actul pe motiv de neplată a obligaţiilor fiscale la termenul prevăzut în legislaţia specifică, iar garanţiile constituite nu se execută până la soluţionarea cererii de acordare a eşalonării la plată. În situaţia în care cererea de acordare a eşalonării la plată a fost respinsă, contribuabilii aflaţi în situaţia amintită mai sus trebuie să achite obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea autorizaţiei în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de respingere. În acest caz, o nouă cerere de eşalonare la plată se poate depune după împlinirea unui termen de 12 luni de la data comunicării deciziei de respingere.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.