Strada „Alexandru Ioan Cuza” și Bulevardul “Constantin Brâncuși” din municipiul Târgu-Jiu vor fi modernizate în perioada următoare. Aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici pentru cele două obiective de investiții s-a făcut în ultima ședință a Consiliului Local Târgu-Jiu, iar valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 5,4 milioane de lei. Durata de execuție a lucrărilor de pe Bulevardul “Constantin Brâncuși” va fi de 24 de luni de la data începerii, iar strada “Alexandru Ioan Cuza” va fi gata în termen de 12 luni.
Proiectele vizează reabilitarea structurii rutiere și a trotuarelor cu îmbrăcăminți bituminoase, asigurarea scurgerii apelor printr-un sistem compus din rigole carosabile din polimer beton și colectoare principale, înlocuirea bordurilor, aducerea la cotă a căminelor rețelelor tehnico-edilitare existente, echiparea cu signalistică rutieră corespunzătoare, dotarea cu mobilier urban, amenajarea peisagistică – inclusiv de alveole cu spații verzi și plantare de material vegetal.
I.M.