Ca la noi, la nimeni – Cine-a auzit de Peştera Ciorii? (Sau Patimile turismului din Gorj)

853

O acalmie a cuprins lumea politică în zilele din urmă, când parlamentarii şi-au luat chiar mai mult de două săptămâni de vacanţă. Una cam prelungită şi deloc meritată, în care nu s-au omorât cu dezbaterea prea multor legi. Motiv pentru preşedintele Klaus Iohannis de a chema partidele politice parlamentare la noi consultări. Imediat, după Sfintele Paşti.
De lucrat se face că lucrează DNA. La arestat pe Munaf, cel care acum zece ani era reprezentantul preşedintelui de atunci al Românei, Traian Băsescu, la tratativele mascaradei cu presupusa răpire a jurnaliştilor români în Irak. Una deloc cuşeră, în urma căreia s-au volatilizat nişte milioane de dolari, iar ca să nu se afle dedesubturile afacerii, Traian Băsescu a secretizat documentele pentru 50 de ani. Nu mai are rost să intrăm în amănunte, inclusiv arestarea lui Munaf e cusută cu aţă albă, pe motivul inventat de DNA că acesta i-ar fi cerut lui Omar Hayssam două milioane de euro ca să-l scape de puşcărie!
*
Am găsit de cuviinţă să vorbesc, în rândurile ce urmează, de o comoară ascunsă numită Peştera Ciorii sau Peştera Cioarei. Despre care aproape sigur că pasionatul coleg Mugurel Petrescu are ştiinţă şi chiar ar putea oferi mai multe amănunte. Eu n-am intrat în ea de prin 1967, deşi ea nu s-a mutat de acolo. Este în Boroşteni, comuna Peştişani, fiind aproape complet nevizitată de turişti. Bag de seamă că în afară de speologii români, cei din Vestul Europei şi chiar din Statele Unite – cu toţii cercetători – alţii ba nu ştiu de ea, ba nu li se permite a intra acolo. Eu am fost pe când nu se vorbea aşa mult de ea şi nu era păzită. Am intrat cu nişte foşti colegi de liceu, îmbrăcaţi de vară, dotaţi cu lanterne şi am admirat în premieră pentru mine stalagmite şi stalactite. Başca faptul că am intrat în lacul subteran cu o apă limpede şi rece, până mi-a trecut apa de genunchi.
Sigur, veţi întreba cum de mi-a venit aşa dintr-o dată să amintesc de ea? Pur şi simplu am auzit de la Cristian Lascu, redactorul şef al ediţiei în limba română a celebrei reviste ilustrată National Geografic, povestea unei peşteri din Franţa. Descoperită abia prin anul 1994, lungă de un kilometru, dar extrem de specială. Pe lângă stalagmite şi stalactite mai are şi picturi ce datează de 32.000 ani. Şi cum nu putea fi vizitată fără ca respiraţia turisţilor şi prezenţa umană să nu pună în pericol existenţa picturilor, s-a găsit o soluţie.
Dintre informaţiile găsite pe internet, căci la Peştişani nu cred să fie 2-3% dintre localnici care măcar să fi auzit de existenţa peşterii mă voi opri scurt la una dintre ele. Despre această minune a naturii s-a scris o carte-tratat “Peştera Cioarei”, semnată de prof.univ.dr. Marin Cârciumaru şi numeroşi colaboratori, apărută la Editura Macarie, Târgovişte – 2000, sub egida Ministerului Educaţiei. Întregul colectiv a participat la un program de cercetare la Peştera Ciorii, cum este ea mai cunoscută, în cadrul unui program de cercetare al Universităţii “Valahia” din Târgovişte. Între altele, la celebritatea Peşterii Ciorii contribuie şi descoperirea faptului că ea a fost locuită, mai exact prezintă semne de urme umane, în urmă cu 55.000 de ani!
*

Revenind la peştera artificială de care pomenea Cristian Lascu, să vedem cum a fost cu putinţă această realizare. Ea este pornită la iniţiativa unui parlamentar al Franţei, în urma căreia guvernul de la Paris a fost convins să aloce 12 milioane euro, de la Uniunea Europeană s-au mai primit alţi 12 milioane de euro, comunitatea locală a mai completat cu aceeaşi sumă şi au mai făcut donaţii oameni de afaceri cu dare de mână şi s-a realizat o peşteră artificială la distanţă de doi kilometri de prima. Ei bine, peştera artificială reproduce întocmai frumuseţile originalului, inclusiv picturile şi fauna.
Se estimează că va fi vizitată anual de câte 400.000 de turişti. Iar fiecare plăteşte o taxă de 13 euro pentru a intra. În felul acesta, sumele investite se vor recupera rapid.
Deşi Peştera Ciorii e la doi paşi de noi, drumurile sunt proaste. Nu chiar aşa de proaste cum sunt cele de pe Cheile Sohodolului, pline de gropi şi înguste de nu pot trece două maşini una pe lângă alta în cele mai multe locuri. Plus faptul că de Peştera Ciorii nu se interesează chiar nimeni în aceste condiţii. Nişte condiţii grele şi neclare de parcă ar fi peştera nimănui.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here