Ca la noi, la nimeni – Bâjbâieli interne, dar şi pericole externe

366

Metoda pas cu pas nu este o invenţie a preşedintelui Klaus Iohannis, chiar dacă “Pas cu pas” este şi titlul volumului său. Pe care nu l-am citit, neavând nici de unde să-l cumpăr şi nici nu-mi dau seama dacă merită banii. Totuşi, pas cu pas el îşi plasează oamenii de încredere în funcţii cheie. Cu Alina Gorghiu a reuşit la noul PNL, iar pe europarlamentarul traseist Eduard Helwig(consilier al ministrului de Interne Dudu Ionescu – PNŢCD, apoi la PUR şi PC, secretar general la PNL şi uzurpator al lui Crin Antonescu, din interior!) un oportunisto-carierist din stirpea prietenului său mult mai bogat George Soros, l-a nominalizat ca director la SRI. Şi, cică, pe alt cetăţean de onoare al Israelului MeReU – fostul fruntaş al UTC, Mihai Răzvan Ungureanu, l-ar pregăti pentru SIE. Unde-a mai fost fără să facă vreo brânză, doar la Externe le-a dat aceloraşi unguri de-ai lui George Soros toată Moştenitea Gojdu gratis! Neplăcut este că Iohannis nu s-a mulţumit la atâta, anunţând că atât de cotroversatul om al lui Traian Băsescu din SRI, “omul cu cătuşele”, cum îi spune Elena Udrea lui Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI – generalul avansat în mai multe rânduri de vaporean la excepţional, deşi pe vremea făcăturii cu arestarea jurnaliştilor (în realitate, agenţi ai serviciilor româneşti) în Irak Florian Coldea nu trecuse de gradul de maior. Şi unde s-au spălat multe milioane de dolari, vreo 9(!!!), ajunşi apoi la Traian Băsescu. O să cădem pe spate de fericire că joi, pe 26 februarie, Klaus Iohannis va fi primit de preşedintele decorativ al Germaniei, preţ de o oră. Cât să ia şi ei prânzul. Apoi,  noua Doamnă de Fier a Europei – Cancelarul Angela Merkel îl va pune la o măsuţă în vastul ei birou să-şi ia notiţe. Ca să bage bine la cap cam ce vrea Germania şi Uniunea Europeană de la el.
Nici nu se-ntoarce bine de la Berlin, că preşedintele Klaus Iohannis are de mers la Kiev. Acum nu zic că-i rău să te pui bine cu vecinii, dar lasă Statele Unite ale Americii să-i ajute. SUA a pompat în Euromaidan, tot americanii să-i scoată din încurcătură. Dar tare teamă mi-este că nu mai pot. Nu pricep de ce trebuie să ne stricăm noi şi mai rău şi aşa destul de proasta relaţie cu Federaţia Rusă. De dragul ucrainienilor? Mă gândesc că nu-i cazul.
Şi-aşa ne-au ameninţat ruşii că ne cuceresc în două ore, iar personalităţi importante din Occident vorbesc cu subiect şi cu predicat că Estonia şi România ar putea fi atacate de armata Federaţiei Ruse. Însăşi SUA aminteşte de posibilitatea folosirii bombei atomice. Cu mănuşi, aşa cum s-au purtat SUA, UE şi NATO cu Rusia expansionist s-a ajuns unde suntem acum.
N-aş vrea să fiu etichetat prorus. Dar îmi aduc aminte o afirmaţie cu mult temei a marelui istoric şi om politic Nicolae Iorga, care zicea că pe ruşi ni i-a lăsat Dumnezeu în coastă şi că e mai bine să convieţuim, să facem afaceri comerciale cu ruşii. La un moment dat, în campanie şi după, preşedintele Klaus Iohannis amintea de normalizarea relaţiilor cu federaţia Rusă. Cu susţinerea Euromaidanului pe Facebook, cum a comis-o ieri, şi cu vizita la Kiev bag de seamă că una spune şi alta fumează!
Ion Predoşanu

Numai de bine:  Luptătoarea Simona Halep este o tenismenă şi o româncă de Nota 10. A ajuns la Dubai, să obţină al zecelea titlu din carieră şi nu se va opri aici. Păcat că, la vremea lui, gorjeanul Florin Mergea nu s-a ţinut de treabă şi a ratat o carieră ce promitea a fi cu mult mai strălucită decât cea de acum. Faptul că, Chevron pleacă din România e de bine! Nu se va mai distruge Litoralul românesc de la Costineşti spre Sud. Nemaifiind gaze de şist e foarte posibil ca minieritul să nu moară. (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here