![ardei](http://www.gorjeanul.ro/_vechi/images/stories/articole/2009_10_26/ardei.jpg)
Ardeiul iute
Folosit adesea la ciorbe şi sosuri, ardeiul este un aliment foarte sănătos, ideal pentru a fi consumat în sezonul rece, când bântuie răceala şi gripa. Ştiu că unii dintre voi vă feriţi să consumaţi ardei iute, tocmai din cauza inconvenientului de a vă simţi limba înţepată de mii şi mii de ace, o senzaţie intensă, aparent persistentă. Şi ce are totuşi ardeiul aşa de special? Vitamina C! Despre vitamina C se spune că este un puternic antioxidant, care protejează funcţia imunoactivă prin protejarea celulelor de pericolul din afară, ajutând astfel regenerarea structurii altor antioxidanţi, care au fost distruşi.
Iar ½ de cană de ardei iuţi conţine 182 de mg de vitamina C.
Seminţele de floarea-soarelui
![floarea soarelui](http://www.gorjeanul.ro/_vechi/images/stories/articole/2009_10_26/floarea soarelui.jpg)
Pentru a da plus de savoare mâncării voastre, adăugaţi câţiva sâmburi de seminţe de floarea-soarelui în salata de ton sau peste puiul din cuptor. ½ de cană cu seminţe de floarea-soarelui conţin: 25 de mg de vitamina E.
![iaurt](http://www.gorjeanul.ro/_vechi/images/stories/articole/2009_10_26/iaurt.jpg)
Aţi auzit probabil că iaurtul este recomandat acelor persoane care se plâng că au un tranzit intestinal lent. Ştiţi voi senzaţia aceea neplăcută, conform căreia hainele îţi plesnesc pe tine. Iaurtul are un secret în el, de-l face aşa bun. Care este acela? Probioţii! Despre aceştia se spune că sunt bacterii benefice. Aceştia reglează sistemul digestiv. Întăresc sistemul imunitar prin creşterea procentajului de diferite celule, implicate în bariera naturală, de apărare a organismului. În lista probioţilor, stau la loc de cinste: iaurtul, kefir-ul şi zerul.
Stridiile
Vă plac moluştele? Ah, nu ştiţi ce-s acelea!? Stridii. De stridii aţi auzit? Bun! Aflaţi acestea previn răceala, gripa şi alte infecţii care dau târcoale organismului. Stridiile conţin zinc. Iar acest mineral joacă un rol esenţial în dezvoltarea şi buna funcţionare a celulelor sistemului imunitar. Ca şi restul de antioxidanţi, zincul are capacitatea de a proteja celulele de pericolul din mediu înconjurător. Când alimentaţia voastră este săracă în zinc, numărul de globule albe scade, iar sistemul vostru imunitar este compromis. Şi nu este tot, rata metabolismului şi nivelul de insulină scad şi ele. Iată de ce este important să acordaţi mai mult interes asupra ceea ce mâncaţi. Şi pentru că spuneam ceva mai devreme despre stridii, aflaţi că 100 de grame conţin 154 de mg de zinc.
Cristina Răscol