Un mic dejun sănătos

615
mic dejunDin cele mai vechi timpuri, se spunea că buna gospodină reprezintă una din condiţiile esenţiale pentru bunăstarea şi fericirea familiei. Bărbatul procura cele necesare traiului, iar întrebuinţarea „cu cap” a acestora şi întreaga economie interioară a casei revin competenţei şi atribuţiilor femeii.

Iar prima datorie a unei bune gospodine este ştiinţa şi îndemânarea de a pregăti hrana necesară, fie să o poată pregăti ea singură, la nevoie, fie să poată „dicta” şi exercita un control sever…
Pentru că de felul alimentelor şi de modul de a se hrăni atârnă, în prima linie, sănătatea tuturor membrilor familiei şi, în special, buna educaţie fizică a copilului, care reprezintă temelia educaţiei morale şi intelectuale.
Conform recomandărilor specialiştilor, „de fapt, micul dejun trebuie să fie marele dejun”. Dimineaţa, se pot consuma proteine, carbohidraţi lenţi, legume, fructe.
Mâncarea procesată trebuie însoţită de fructe crude, legumele putând fi preparate mult mai sănătos, în abur, în locul cuptorului cu microunde sau al prăjirii. În legătură cu subiectul mult controversat al prezenţei cărnii la micul dejun, sfatul specialiştilor este acela că mesele trebuie, astfel, organizate, încât “grosul” să se concentreze în prima parte a zilei, ele fiind împărţite în trei mese principale şi două gustări.
Sunt persoane pentru care cuvântul pâine nu există decât în dicţionar. În schimb, consumă peşte din belşug, iar când organismul simte nevoia de „ceva dulce”, aleg salatele cu fructe. Cum mişcarea este absolut necesară, este bine a se merge la sală, unde „vă delectaţi” la aparate.
Pentru ca sa fiţi plini de energie pe parcursul întregii zile, mănâncă dimineaţa cereale integrale, lactate şi fructe. Un pahar de suc natural sau o cană de ceai dimineaţa te va rehidrata şi te va ajuta să asimilezi mai bine vitaminele şi mineralele din alimente.
Iată câteva idei pentru un mic dejun sănătos:
– Un bol de cereale integrale cu lapte şi fructe uscate
– Două felii de pâine integrală (de preferat pâine neagră) cu margarină şi miere şi un pahar de iaurt sau un pahar de suc natural de fructe
– Un pahar cu lapte semidegresat, un ou fiert şi o felie de pâine integrală
– Brânză slabă de vaci, o felie de pâine integrală şi un fruct.
Interzis dimineaţa!
Cafeaua, tutunul şi alcoolul trebuie evitate dimineaţa. Îţi pot provoca gastrite sau ulcere şi te vei simţi mai obosită la prânz. Nu mânca alimente prăjite sau bogate în grăsimi. Îţi vor încetini digestia şi vor da o senzaţie de balonare. Nici alimentele dulci nu sunt potrivite pentru micul dejun. Îţi vor da energie doar pentru scurt timp şi nu îţi vor potoli foamea. În plus, au foarte multe calorii.
În felul acesta, reuşeşti să te joci de-a v-aţi ascunselea şi cu programul de slăbit.
Cristina RĂSCOL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here