Eclatant Eveniment Artistic – „PLUTIREA” – Expoziţie ce n-a văzut Micul Paris !

422

Galeriile de Artă ale municipiului Târgu Jiu găzduiesc începând de ieri, pentru vreo trei săptămâni, o expoziţie vernisată în prezenţa a numeroşi iubitori de artă gortjeni:pictori şi sculptori, scriitori, studenţi şi elevi ori oameni trecuţi spre senectute. Fie-mi permis a nu încerca – profanul de mine – să comentez expoziţia. Are cine s-o facă, din moment ce polivalentul Ion Popescu-Brădiceni s-a oferit s-o analizeze din punctul de vedere al estetului, poetului şi filozofului cu acelaşi nume, probabil, dacă se va ţine de cuvânt, în Gorjeanul de luni.

Până atunci, permiteţi-mi să anunţ că despre splendoarea expoziţiei s-a exprimat universitarul dr. Vasile Fuiorea, pictor el însuşi şi preşedinte al Filialei Gorj a Uniunii Artiştilor Plastici Profesionişti din România. Care-a mărturisit, între altele, despre imensa capacitate creatoare a pictorului Florin Hutium, prezent pe simezele galeriei de artă târgujiene pentru a doua oară în ultimele zece luni de zile. În plus, domnia sa a mai adăugat: „Tare mult mi-aş dori ca această expoziţie valoroasă – „PLUTIREA” – să fie prezentată şi la Bucureşti. Pentru că şi capitala ţării ar merita să cunoască un mare pictor gorjean şi contemporan al nostru”.
Onorat şi onorant pentru auditoriu a citit un eseu închinat operei picturale a lui Fflorin Hutium criticul de artă Ion Popescu-Brădiceni, un fin cunoscător al celui care i-a fost cândva şi lui student, aşa cum se poate lăuda şi Vasile Fuiorea că i-a îndrumat paşii actualului Colos al picturii gorjene, pe care-l aşteaptă a deveni, în curând, membru al UAPR.
Cronicarului de eveniment artistic care sunt – privit doar din cuşca reporterului – v-aş ruga să-i permiteţi să se retragă. Cu mult talent şi în scris, Florin Hutium are marea calitate de a-şi descrie singur, cu talent şi de astă dată, demersul său plastic. Să-i dăm cuvântul:

Peştele Umbra lui Dumnezeu
Tabloul, fragment al reprezentării desfăşurate în bidimensional, aduce naraţiunea în faţa privitorului ca pe o fereastră a timpului şi spaţiului, din momentul creaţiei. Povestea trăieşte în opera pictată alături de emoţiile creatorului, lumea pictată alături este în expansiune continuă, porneşte dintr-un centru care nu este cel geometric, este un centru dinamic al bidimensionalului.
Pictura, artă a suprafeţelor plane foloseşte cele două dimensiuni pentru a reprezenta spaţiul, obiectul reprezentărilor îl constituie amestecul elementelor compoziţionale cu spaţiul redat. Relaţiile din interiorul tabloului pictat sunt legate de atmosferă şi spiritualitate, forma obiectelor reprezentate având o dependenţă de detalii şi finisaj.
Am extras dintre fiinţele oferite de natură una reprezentabilă estetic, Peştele. Cu o structură încărcată de poezie şi o simetrie muzicală mă ajută să compun metaobiectul cu caracter sacru, Peştele. Materialele folosite pentru recombinarea aspectelor sensibile ale cotidianului sunt spiritul şi poezia, obţinem astfel o lucrare plastică originală, o lume paralelă recunoscută doar de cei ce pot păşi pe nouri.
Peştele, acest miracol al plutirii, se întâmplă într-o misterioasă tăcere cu tainice vibraţii emoţionale. Amestecul fantastic al ihtiomorfului cu antropomorful într-un singur trup-spirit aduce aproape de cititorii de simboluri, mesajul pozitiv al mitologiei peştilor aerieni.
Ajutat de sinteze plastice spectaculoase am reuşit să remodelez arhetipuri locale şi universale într-o singură lucrare a spaţiului metafizic.
Peştele, idol al vieţii şi fecundităţii acvatice reprezintă puritatea primelor ape, este semn simbol şi arhetip al rădăcinilor vieţii în apă, pe pământ şi în aer.
Nu pot vedea sau auzi bucuria sau dezamăgirea produsă de lucrările plastice prezentate, dar pot să te invit să asculţi cu ochii tăi plutirea.
Grupaj realizat de N. Roşca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here