Accente în cotidian – Atelierul Naţional de Poezie şi de Critica Poeziei „Serile la Brădiceni” la cea de-a XVII-a ediţie

418

M-am numărat printre organizatorii, din partea Fundaţiei „Serile la Brădiceni”, alături de partenerii tradiţionali precum C.J. Gorj, Şcoala Populară de Artă, C.J.C.P.C.T. Gorj, Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”, Consiliul Local şi Primăria Comunei Peştişani, ai celei de-a XVII-a ediţii a Atelierului Naţional de Poezie şi Critica Poeziei „Serile la Brădiceni” (6-8 septembrie 2013). Cum am redactat un statut şi un program al manifestării, iată-mă, tot eu, nevoit a relata evenimentele care s-au petrecut la Târgu-Jiu şi la Brădiceni.

Vineri seara, la orele 19 trecute fix, pe Uliţa cu 5 scriitori (Dan Neicuţescu, Emil Paraschivoiu, Ion Popescu-Brădiceni, Silviu Doinaş Popescu, Ion Căpruciu) s-a ţinut, în pridvorul şi în curtea Castelului de pe Râu, al lui Ion Căpruciu, şi sub halânga de viţă de vie, cu strugurii copţi şi mirosind paradisiac, şedinţa festivă a Cenaclului „Serile la Brădiceni” şi decernarea Diplomelor Premiilor Speciale ale fundaţiei „Serile la Brădiceni”.
Într-o atmosferă emoţionantă, transgresivă a cotidianului buimac, într-un transpaţiu marcat de reveriile sacrului, sub prezidenţa unei mari poete a Olteniei, Ioana Dinulescu, laureată a Atelierului Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni”, moderatori fiind subsemnatul, I.P.B., Ion Căpruciu şi Ionel Nistorescu, au citit, pătrunşi de solemnitatea agapei autumnale şi bahice, din creaţia lor, scriitori deja importanţi ai Gorjului: Doru V. Fometescu, Radu Cârstoiu, Adrian Frăţilă, Zoia Elena Deju, Dumitru Dănău, Mihaela Sanda Marinescu, Mircea Liviu Goga, Vasile Ponea, Antonie Dijmărescu, Silviu Doinaş Popescu, Ion Sanda, Petre Neicuţescu, Ana Gogălniceanu, Luminiţa Berculescu ş.a.
Au mai fost evidenţiaţi, pentru meritoriile lor contribuţii, la editarea colecţiei „Serile la Brădiceni” şi a revistei „Miracol de Brădiceni” (anul VII, nr. 11, 2013), al cărei număr a fost distribuit tuturor participanţilor vineri, sâmbătă şi duminică, Bogdan Chirimbu, Rodica Teişi, Minel Cinciulescu, Dan Adrian Popescu, Silviu Doinaş Popescu. Diploma şi Premiul Opera Omnia s-au acordat lui Ion Căpruciu (pentru „Amintiri din Casa Amintirilor” şi „Vară cu mere dulci” ) şi – iarăşi – celui ce întocmeşte articolul de faţă (pentru „Fluturi pe frezii” şi „Ars Poetica Transversalia”).
Sâmbătă, 7 septembrie 2013, s-au lansat în cadrul unui „turnir în dreapta focului”, al unui salon editorial „Serile la Brădiceni” maraton, nu mai puţin de nouă noi apariţii: „Pridvor de veghe” de Zoia Elena Deju, „La arat văzduhul” de Adrian Frăţilă, „Cosmos în silabe” de Lazăr Popescu, „Ulicică” de Antonie Dijmărescu, „Golgota neurcată” de Radu Cârstoiu, „Eu semăn cu lumea” de Vasile Ponea, „Amintiri din Casa Amintirilor” de Ion Căpriciu, „Ars Poetica Transversalia” de Ion Popescu-Brădiceni, „Clinica de Psihiatrie” de Mircea Liviu Goga. Au vorbit critici importanţi actuali al Gorjului precum Ion Trancău, Lazăr Popescu, Vasile Ponea, Zenovie Cârlugea, Ion Mocioi, în ceea ce mă priveşte preferând „arta tăcerii” ca unul prea implicat subiectiv şi sentimental. Au condus „lucrările” Ioana Dinulescu şi Olimpia Bratu, cea dintâi enunţând ideea organizării, de la cea de-a XVIII-a ediţie, a Simpozionului „Poetul şi Poezia la început de Mileniu Trei”, din care s-au ţinut, totuşi, trei ediţii (1997, 1998, 1999), după care s-au pierdut în peisaj (?!). O să am grijă să nu se mai întâmple, cu prilejul celei de-a XVIII-a ediţii.
Sâmbătă seara, m-am convorbit cu prietenii mei de la Cluj-Napoca: prof. univ. dr. Constantin Măruţoiu, poetele Persida Rugu, Minerva Chira şi Antonia Bodea, scriitorul şi universitarul Victor Constantin Măruţoiu, cărora le-am oferit revistele Miracol de Brădiceni şi Caietele Columna (ultimele zece numere, în format electronic).
Duminică, 8 septembrie 2013, la orele 12 trecute fix, la Biserica-monument „Sfântul Nicolae” din Brădiceni, s-a desfăşurat ceremonia decernării premiilor naţionale „Serile la Brădiceni” pentru Poezie şi Critica Poeziei domnilor Liviu Ioan Stoiciu (Bucureşti) şi Mircea Braga (Sibiu). Elogiile au fost rostite de marele critic şi poet român contemporan Gheorghe Grigurcu, în calitate de preşedinte permanent al juriului naţional (din care au mai făcut parte Nicolae Coande, Victor Ştir, Ioana Dinulescu, Mircea Petean, Adrian Alui Gheorghe, Mircea Tomuş, Ion Popescu-Brădiceni, Ion Cepoi, Olimpia Bratu, Viorel Gârbaciu) care a scos în relief pe de o parte aspectele paradoxale ale liricii lui L.I. Stoiciu iar pe de alta calitatea de strălucit teoretician al literaturii a lui M. Braga.
Celelalte premii au fost atribuite unor reprezentanţi ai culturii şi literaturii gorjene. Premiul pentru Poezie „Artur Bădiţa” l-a primit George Drăghescu pentru volumul antologic „Acasă la greieri”, iar Premiul pentru Critica Poeziei „Nicolae Diaconu” i s-a dat lui Ion Trancău pentru micromonografia „Ion Popescu-Brădiceni – scriitor transmodern(ist)”. Discursurile apreciative au fost oficiate de subsemnatul, I.P.B., şi de către scriitorul şi conferenţiarul Lazăr Popescu. Revista „Confesiuni” – cu Adina Andriţoiu şi Doru Strâmbulescu la pupitru – a fost şi ea premiată, un laudatio fiindu-i închinat de scriitorul Spiridon Popescu. Desigur că la evenimentul din biserică a ţinut să participe comunitatea din Brădiceni, ataşată, cucerită de ceremonie, de importanţa şi unicitatea ei, ca şi conducerea Primăriei Peştişani şi a Consiliului Local Peştişani, care a susţinut financiar unul dintre marile premii. Premiul Naţional de Poezie „Titu Rădoi” acordat de Fundaţiile „Serile la Brădiceni” şi „General Gheorghe Magheru” şi constând într-un frumos tablou al lui Florin Isuf (din colecţia artistului fotograf Teodor Dădălău şi a fiului său Traian Dădălău) şi un set din propriile-mi cărţi recent apărute („Tranşee de cristal”, „Fluturi pe frezii”, „Ars Poetica Transversalia”) a fost acordat scriitorului clujean Victor Constantin Măruţoiu pentru întreaga operă.
Imediat după ce şi-a primit trofeul, Liviu Ioan Stoiciu, Doina Popa, Ion Căpruciu şi subsemnatul, I.P.B., ne-am urcat în maşina poetului, criticului, poetului şi redactorului-şef al Revistei Columna, Vasile Ponea, ne-am „teleportat” în spaţiul-matrice / şi latice / al Atelierului Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni”, în cel originar, unde, de fapt, s-au ţinut primele cinci ediţii, magistrul „desenat” şi „desemnat” de Mircea Tomuş în „Steaua”. Astfel am vizitat toţi cinci Moara de Grâne şi Poezie de pe Uliţa cu Cinci Scriitori, am intrat în moară, am imprimat pe peliculă imagini unice şi din ce în ce mai rare în România, de o mecanică uluitoare. Ne-am fotografiat apoi în pridvorul Casei mele din Drăgoieşti-Brădiceni, de la fereastra căreia auzeam, serile, în timp ce-mi scriam poeziile din cărţile-mi intitulate „Serile la Brădiceni” (din 1996 încoace), curgând Râul trisecular cu o apă rece şi limpede ca miezul poeziei autentice, pure, aurorale, arhetipale. Am poposit câteva clipe în „Castelul de pe Râu” al lui Ion Căpruciu, unde iarăşi ne-am pozat. Am urcat pe Pod, de pe care în dreapta se vedea Cişmeaua iar, sus, pe colină, Biserica: lăcaş resurect al iubirii de ortodoxie şi locaş al accesului la mântuire şi reînviere prin credinţă şi purificare.
Însă tot duminică, 8 septembrie 2013 de la orele 13, la sediul Bibliotecii „Serile la Brădiceni” şi în Sala-Muzeu „Constantin Brâncuşi şcolar” s-au lansat încă trei cărţi: Ora Soarelui de Victor Constantin Măruţoiu, Vâslind pe Apa Vieţii de C.D. Buliga, Secreţii cerebrale de Filip-Alexandru Giorgi, după care a avut loc deja obişnuitul Podium poetic. Moderator am fost, ca de obicei, tot eu, I.P.B., ca unul care eram la curent cu tot ce se petrecuse şi se întâmpla realmente. Au lecturat texte inedite: Liviu Ioan Stoiciu, Constantin Victor Măruţoiu, Mircea Liviu Goga. Atelierul s-a încheiat cu o masă în incinta Căminului Cultural „Serile la Brădiceni”. Între două feluri de mâncare au fost rugaţi să-şi exprime impresiile în Cartea de Onoare „Serile la Brădiceni” poetul Liviu Ioan Stoiciu, prozatoarea Doina Popa, teoreticianul Mircea Braga şi alţi prieteni ca oaspeţi consecvenţi ai „Serilor…”
În ceea ce mă priveşte, eu am dedicat un poem acestei norocoase ediţii, făcută posibilă graţie implicării ferme a doamnei Mădălina Ciolocoi, vicepreşedintă a C.J. Gorj, şi a domnilor Ion Călinoiu, preşedinte al C.J. Gorj, şi Florin Cârciumaru, primarul Municipiului Târgu-Jiu. Aduc mulţumiri totodată doamnei Olimpia Bratu, domnilor Ion Cepoi şi Viorel Gârbaciu, Viorel Surdoiu şi Constantin Mircioiu, Ion Căpruciu şi Ionel Nistorescu, Primăriei şi Consiliului local Peştişani, precum şi domnilor Petre Neicuţescu şi Ninel Pozdărăscu, domnilor Ilie Gogălnicanu, Radu Cârstoiu, Gelu Birău.
Ion Popescu-Brădiceni, codirector al Atelierului Naţional de Poezie şi Critica Poeziei „Serile la Brădiceni”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here