Nouă, cei care, spre părerea noastră de rău, suntem tot mai… vechi prin oraşul nostru, nesuferita de memorie ne aduce amintiri (plăcute sau nu), chiar din, de exemplu, viaţa noastră de copil şi preadolescent, când oraşul arăta cu totul altfel, mai… sărăcăcios.
Reţinem atenţia cititorului cu câteva crâmpeie, amintiri de când oraşul nostru n-avea nici măcar… stadion. Singurul… „teren de fotbal” era pe locul pe care acum se află… Piaţa Mare, o poartă fiind înspre stradă, cealaltă, cam pe unde acum se află… hala de carne.
Cabine pentru jucători nu existau. Aceştia rămâneau în costumul de… fotbalist, după ce se dezbrăcau la marginea terenului.
Nefiind… garduri, „intrarea era… liberă”.
În oraş erau multe echipe de fotbal. APACA era numele echipei fabricii de confecţii, CAM era numele echipei fabricii de ţigări, VULTURII NEGRI, a… „fotbaliştilor” din Obreja I şi Obreja a II-a, ARMATA, a fotbaliştilor „Regimentului 18” Gorj, ASG (Asociaţia Sportivă Gorj) era a … altor fotbalişti (cei mai mulţi, elevi de liceu) etc., echipe care, după o planificare… locală, în fiecare duminică desfăşurau… acerbe meciuri de fotbal, mult aplaudate de spectatorii din jurul terenului de fotbal.
Erau timpurile când, în Piaţa Mică, numită aşa şi, acum care se afla pe locul unde se află acum Cinematograful „Sergiu Nicolaescu” şi alte spaţii (comerciale sau nu), venea „Circul Picoliny”, nume dat după cel al patronului (care era o… femeie). Erau, de asemenea, timpurile când, pe circuitul străzii Victoriei , străzii Unirii şi a celei de pe lângă Grădina Publică se desfăşurau dese concursuri de motociclism, spectatorii (aflaţi pe trotuare) aplaudându-şi frenetic pe favoritul… Romulus (Pârvu) care, de cele mai multe ori câştiga concursurile, la care participau motociclişti din Petroşani, Craiova, Severin etc. Erau, de asemenea, timpurile când în oraş era un singur cinematograf (Căldăruşe) care se afla cam peste drum de Şcoala Constantin Săvoiu (unde acum se vând flori).
Mai putem aminti celor mai în vârstă şi… „tineretului… entuziast” de acum că, în oraş exista o singură sală de teatru („Teatrul Milescu”) aflată pe strada Unirii (cam pe unde acum se află… pasarela) unde târgujienii puteau asista la spectacole de teatru (ale unor trupe chiar din Bucureşti).
Amintirile ar putea continua.
În oraşul de atunci, niciodată nu s-a ştiut şi cu ce ocazie a apărut un… personaj (pitoresc nevoie-mare). Era scund, slăbuţ, foarte vioi, care purta pe cap o pălărie bicorn („faţă-spate”, cum spunea el), la care, adăugând şi un limbaj (stricat-românesc) şi alte… atribute, făceau din el un… depozit de umor, însă care totdeauna ştia să se facă plăcut celor din jur. Tot ce ştia lumea despre el era că… era ungur, că se numea (cum tot el declara) Bogardy, că era un foarte bun zugrav (cu hainele permanent pătate de vopsele), că veşnic era cu o glumă pe buze (glumă care, spusă… stricat-româneşte, îl făcea foarte plăcut), că nimeni nu ştia că ar fi jignit sau că s-ar fi certat cu cineva.
Cum oraşul nu era prea mare (cei dintr-o margine îi cunoşteau pe cei din marginea opusă), unde era nevoie de o zugrăveală, primul solicitat era… Bogardy, cel care, prin statura lui mică, vioaie, prin bicornul lui („faţă-spate”), prin… limbajul lui… pitoresc, prin amabilitate etc., totdeauna stârnea zâmbete de simpatie şi peste tot era agreat, la toate acestea adăugându-se faptul că… „făcea o zugrăveală de foarte bună calitate”.
Discuţiile şi, mai ales, răspunsurile date de el erau savuroase, spontane, generatoare de o permanentă voie-bună, chiar de hohote de râs. De exemplu, când cineva l-a întrebat dacă-i adevărat ce se spune, că el mănâncă găini moarte, Bogardy i-a răspuns tot cu o întrebare: – Dar la dumneata mănânci găini vii? Sigur că au urmat hohote de râs. Parcă dorind să ofere un… „spectacol total”, Bogardy s-a înscris şi într-o echipă de fotbal. În duminica în care juca echipa lui Bogardy, pe marginea terenului, numărul… spectatorilor era foarte mare. Cum… „favoritul” acestora s-a dovedit priceput şi la fotbal, când mingea era la el, era frenetic încurajat de pe margine.
În general, Bogardy, căruia lumea-i spunea … Bogard, era deliciul oraşului. Lucra şi firme pentru diferite prăvălii. La cofetăria lui Relua a scris pe o tablă mare cuvântul „Cofetărie” şi sub acestea a scris … la Relu. Cum şi la aceasta trebuia să fie el… Bogardy, punctul cu care (de sus) a început litera „C”, a fost transformat într-un cap de măgar care, pictat aidoma, avea botul băgat într-un pahar cu îngheţată (cum se servea atunci îngheţata).
Amatorii de îngheţată mergeau… la Relu, la cofetărie ca să fie… măgari, plecând amuzându-se de asta.
Era imediat după război. Spre 1950 oraşul a început să se dezvolte. Atunci, mai mult prin entuziasm şi muncă voluntară, tineretul a construit gardul înconjurător al actualului stadion. Tot în acea vreme s-a construit castelul de apă şi alte construcţii necesare oraşului, inclusiv primele blocuri de locuinţe. Cu timpul, zugravii s-au înmulţit în oraş. Bogardy a îmbătrânit păstrându-şi, totuşi, şarmul său şi fiind încă solicitat la diverse lucrări de… „zugrăvie”.
Dar, cum zice latinul „timpul trece cu cea mai mare viteză”, într-o iarnă, bietul de Bogardy cel care n-a avut familie şi nimeni nu a ştiut „ce” şi „unde” mănâncă, a fost găsit mort, într-o spălătorie (comună) a unui bloc. La înmormântare a venit multă lume, care l-a plâns. Cei care l-au cunoscut îşi amintesc ba una, ba alta din… ghidușiile lui Bogardy, zugravul, fotbalistul, permanent spontanul şi… hazosul oraşului, cel care niciodată n-a purtat duşmănie cuiva şi nu s-a certat cu nimeni fiind… simpaticul tuturor.
Fie-ţi ţărâna uşoară plăcutule Bogardy, Dumnezeu să te ierte!
Prof. Marin Colţan
